Mesajul Președintelui UUR, transmis în deschiderea Taberei de vară la Jupiter

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Pe 11 august, Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut privilegiul de a deschide, la Jupiter, Tabăra de vară pentru copiii care studiază limba ucraineană. În alocuțiunea sa Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat că acest eveniment deosebit de important, la care participă 551 de copii din România, Ucraina și Republica Moldova, este o realizare remarcabilă, mai ales că numărul de participanți a crescut în fiecare an.

”Este o dovadă clară a succesului concursurilor organizate de Uniunea Ucrainenilor din România în anul școlar 2023-2024, începând cu Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Ucraineană Maternă, ale altor competiții naţionale, și a interesului tot mai mare pentru educația în limba ucraineană.

La deschiderea taberei, am fost onorați să îi avem alături de noi ambasadorii Ucrainei la București, Prokopchuk Ihor, și al României la Kiev, Alexandru Victor Micula, precum și reprezentanți ai Departamentului pentru Relații Interetnice, Ministerului Familiei, Ministerului Educației, Inspectoratelor Școlare, OMS-ului și ai organizațiilor internaționale care se ocupă de refugiați.

Le mulțumesc din suflet cadrelor didactice, care, prin dedicarea și profesionalismul lor, contribuie la progresul semnificativ al studiului limbii ucrainene și care sunt permanent alături de noi.

Vreau să îi mulțumesc domnului ambasador Alexandru Victor Micula, care, de fiecare dată, răspunde cu căldură și sprijin invitațiilor noastre, venind chiar de la Kiev pentru a fi alături de comunitatea ucraineană. Prezența domniei sale este o dovadă a legăturilor strânse dintre comunitățile noastre și a sprijinului constant pe care România îl oferă.

Educația este pilonul central al activităților noastre, motiv pentru care investim cu dăruire în dezvoltarea ei. Evenimentele pe care le-am organizat recent au adus rezultate extraordinare și sunt convins că astfel de întâlniri, cu participarea copiilor din Ucraina și Republica Moldova, sunt esențiale pentru consolidarea relațiilor dintre statele noastre.

UUR va continua să depună eforturi pentru a stimula cooperarea, inclusiv la nivel regional, și să mențină parcursul pro-european, care este atât de important pentru viitorul copiilor noștri.

Această tabără este un prilej de relaxare și învățare, o ocazie de a întări legăturile dintre copii și de a construi un viitor mai bun, împreună. Suntem datori să facem un transfer responsabil al moștenirii spirituale europene către noile generații, care asimilează în mod natural principiile și valorile lumii libere. Îi asigur pe toți participanții că vor continua să beneficieze de sprijinul constant al UUR, dar și de sprijinul meu personal, în calitate de deputat al Uniunii Ucrainenilor din România.

Am făcut un apel la conștientizarea importanței promovării și studierii limbii ucrainene, un element esențial al identității noastre.

Totodată, am subliniat situația dramatică a elevilor din Ucraina, dintre care sute de mii au fost deportați ilegal în Rusia sau au fost nevoiți să își părăsească țara natală, iar zeci de mii de copii ucraineni și-au pierdut părinții și copilăria, iar noi, cei care am avut șansa de a ne naște în România, trebuie să fim conștienți de sprijinul pe care îl primim de la statul român.

România sprijină toate minoritățile naționale și face posibil ca astfel de întâlniri să aibă loc, pentru a oferi un viitor mai sigur și mai incluziv copiilor noștri.

Mulțumesc, încă o data, tuturor partenerilor noștri pentru sprijinul pe care ni-l acordă pe acest drum și în această misiune plină de responsabilitate!”

Citiți în continuare…

Share This