Sâmbătă, 26 aprilie 2025, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a luat parte, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava, la festivitatea de premiere și încheiere a ediției cu numărul XXXI a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Ucraineană Maternă. La eveniment au luat parte reprezentanți ai autorităților locale, membri ai Consiliului UUR, elevi, profesori și inspectori școlari.
În cuvântul adresat audienței, Nicolae-Miroslav Petrețchi a afirmat că s-a simțit onorat să se afle în mijlocul unor elevi deosebiți, ale căror emoții și trăiri le-a simțit în trecut, înțelegând că au traversat zile intense și solicitante, dar pline de realizări. De aceea, în alocuțiunea sa, președintele UUR le-a transmis întreaga sa apreciere pentru eforturile depuse în aprofundarea studierii limbii și literaturii ucrainene, pentru noile prietenii formate și pentru momentele unice create, amintiri care le vor rămâne pentru totdeauna în suflet.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat faptul că, deși în orice competiție există învingători, toți elevii sunt deja câștigători, fiind cei mai buni dintre cei mai buni, iar participarea la o astfel de olimpiadă este, în sine, o realizare remarcabilă și un motiv de mândrie. El și-a exprimat, totodată, încrederea deplină în tinerii elevi ucraineni, în potențialul lor de a reprezenta cu cinste, în continuare, comunitatea ucraineană din România și de a promova învățământul în limba maternă ucraineană.
Președintele UUR a reiterat sprijinul de care aceștia beneficiază atât din partea Uniunii Ucrainenilor din România, cât și din partea statului român, pentru a-și continua dezvoltarea educațională, încurajându-i să valorifice toate mecanismele existente de susținere a studiului în limba ucraineană. De asemenea, a subliniat că, în ciuda vârstei lor fragede, elevii ucraineni sunt profund conștienți de realitățile dificile ale vremurilor noastre. ”Ei reprezintă viitorul acestei țări, ei sunt creatorii de mâine a schimbării pozitive, constructori de punți solide între România și Ucraina, România și Republica Moldova, și promotori ai unei lumi mai bune.”
Nicolae-Miroslav Petrețchi a adus în atenție eforturile remarcabile ale tinerilor ucraineni, încă de la debutul invaziei pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina, pentru susținerea Ucrainei și a refugiaților ucraineni, dovedind un spirit puternic de responsabilitate și implicare civică.
”Profitând de acest prilej, adresez mulțumiri colegilor din Filiala Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România și partenerilor implicați: Ministerul Educației, Instituția Prefectului – Județul Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Consiliul Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava, pentru implicarea și efortul susținut în organizarea acestei prestigioase competiții educaționale naționale”, a declarat președintele UUR.
El a mulțumit, de asemenea, cadrelor didactice de limba ucraineană și inspectorilor de specialitate pentru munca și dăruirea lor în pregătirea elevilor, subliniind că reușitele elevilor sunt și rodul dedicării extraordinare a acestora.
În încheiere, le-a urat tuturor participanților mult succes în parcursul lor academic și profesional, multă sănătate și numeroase realizări, exprimându-mi, din nou, încrederea deplină în forța și capacitatea acestora de a aduce schimbări pozitive în societate și îndemnându-i să creadă în ei înșiși și în îndrumarea oferită de dascăli.
”Recunoştința mea s-a îndreptat, ca întotdeauna, către colegii din Consiliul Uniunii Ucrainenilor din România, pentru sprijinul constant oferit elevilor și învățământului în limba ucraineană, asigurând elevii și profesorii că se vor bucura în continuare de întreaga noastră susținere. Am avut onoarea de a înmâna, alături de consilierul din cadrul Ministerului Educației, prof. Mariana Bilici, de inspectorul școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. dr. Petru Crăciun, și de prim-vicepreședintele Uniunii Ucrainenilor din România, Bogdan Moisei, premiile obținute de elevi în cadrul competiției, ca o recunoaștere a muncii și efortului lor susținut”, a mai subliniat Nicolae-Miroslav Petrețchi.