Naș holos nr. 313, iulie 2020

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

23 iul., 2020

În această ediție, puteți citi: 

– Materiale dedicate aniversării a 30 de ani de la înființarea revistei „Naș holos”: „Naș holos”: discurs literar din perspectiva primului său număr; Treizeci de ani de manifestare multilaterală a spiritualității ucrainene într-un mediu lingvistic străin; – Interviul imaginar cu scriitorul, publicistul, traducătorul Ștefan Tcaciuc „Sunt doar un iubitor incorigibil al cuvântului scris ucrainean; – Recenzia cărții „Dama ultimului cavaler” de Halyna Tarasiuk; – Noua rubrică „Lecturi creștine”; – Creațiile originale ale scriitorilor ucraineni din România: Corneliu Irod, Mihai Hafia Traista, Nicolae Corneşcian, Virgil Riţco.

 

Echipa editorială


Redactorul-șef al revistei este Iryna Moisei.
Redactori: Ioan Rebușapcă, Mihai Traista;
Colectivul de redacție: Ivan Ardelean, Corneliu Irod, Ioan Chideșciuc, Ioan Covaci, Nicolae Corneșcian, Nicolae Corsiuc, Mihai Mihailiuc, Virgil Rițco.

Citiți în continuare…

Clopoțel nr. 161, septembrie 2020

Clopoțel nr. 161, septembrie 2020

În această ediție, puteți citi:  – Poeziile „Controversă”, „Nu e un vis”, „Sărbătoare” ,„Vino, vino, sturzule” de...

Share This