Nicolae-Miroslav Petrețchi a avut o întâlnire de lucru cu guvernatorul regiunii Cernăuți

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În contextul unei colaborări de durată și al unui parteneriat tot mai puternic, luni, 28 octombrie, deputatul UUR Nicolae-Miroslav Petrețchi a avut o întâlnire esențială cu domnul Ruslan Zaparaniuk, guvernatorul regiunii Cernăuți, pentru a discuta modalități de aprofundare a relațiilor dintre Uniunea Ucrainenilor din România și Administrația Regională de Stat Cernăuți.

Cooperarea dintre România şi Ucraina, la toate nivelurile și în diverse domenii, inclusiv economic, cultural și educațional, a fost unul dintre subiectele importante de pe agenda discuțiilor. Cu această ocazie, cei doi oficiali au convenit punerea în aplicare a unor proiecte și inițiative comune și aprofundarea cooperării între instituțiile de învățământ din regiunea Cernăuți și instituțiile de învățământ din România, în special cele în care se studiază în limba ucraineană.

Această colaborare, extinsă de-a lungul anilor, s-a concretizat prin inițiative importante, inclusiv prin organizarea recentului Forum Economic Trilateral pentru afaceri și reconstrucția Ucrainei, unde UUR a fost partener, cu scopul dezvoltării transfrontaliere.

Discuțiile de la Cernăuți au vizat consolidarea relațiilor dintre UUR și autoritățile locale din Ucraina și România, în special cele unde comunitățile de ucraineni sunt bine reprezentate. Au fost discutate punctual: nevoia de a intensifica colaborarea între reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Ucraina, dar și de a extinde proiectele educaționale și culturale, având în vedere experiența vastă de colaborare.

Prin Forumul Trilateral de la Iași, au fost create legături solide între oameni de afaceri și administrații locale din România, aflate la frontiera cu Ucraina și Republica Moldova, iar acum UUR își propune să extindă această colaborare și în alte județe din România, unde există comunități ucrainene.

Guvernatorul Zaparaniuk a subliniat faptul că România este un partener strategic valoros, iar dezvoltarea relațiilor cu România reprezintă o prioritate pentru Administrația Regională de Stat Cernăuți. Acesta a mulțumit pentru sprijinul acordat Ucrainei și regiunii Cernăuți, în special cel oferit de către Uniunea Ucrainenilor din România.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat că UUR și-a asumat rolul de liant între regiunile și administrațiile publice locale ale celor două țări și susține consolidarea acestor relații. În acest sens, a  subliniat demersurile UUR pentru întărirea legăturilor bilaterale, incluse în Rezoluția Congresului al IX-lea al UUR, care stabilește priorități precum intensificarea colaborărilor interregionale, promovarea valorilor culturale și religioase ucrainene, susținerea parcursului european al Ucrainei și Republicii Moldova și combaterea dezinformării pentru a menține unitatea comunității ucrainene din România și diaspora.

Părțile au vorbit și despre acordurile recente dintre regiunea Cernăuți și Republica Moldova, care întăresc parteneriatele între comunitățile ucrainene și cele românești de pe ambele părți ale graniței, și au subliniat necesitatea extinderii acestei colaborări și în alte zone din România, cu populație ucraineană.

Pentru contribuția personală semnificativă la dezvoltarea cooperării româno-ucrainene, pentru implementarea cu succes a proiectelor comune și pentru sprijinul umanitar activ, Guvernatorul regiunii Cernăuți Ruslan Zaparaniuk i-a înmânat domnului Nicolae-Miroslav Petrețchi distincția „Bucovina recunoscătoare”.

Uniunea Ucrainenilor din România susține ferm parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova și își reafirmă angajamentul de a promova valorile culturale ucrainene, cooperarea internațională și unitatea comunității noastre.

La Cernăuți, Nicolae-Miroslav Petrețchi a fost însoțit de o delegație formată din prim-vicepreședintele UUR, Ilie Sauciuc, președinta organizației de femei a UUR, Mirela Ciucur, si președintele filialei UUR-Iași, Daniel Serdenciuc.

Citiți în continuare…

Share This