Marți, 20 iulie 2021, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, domnul Nicolae Miroslav Petrețchi, deputat în Parlamentul României, a efectuat o vizită de lucru în județul Suceava. Domnia sa a luat cuvântul alături de președintele filialei UUR Suceava, domnul Ilie Sauciuc, și viceprimarul localității Bălcăuți, Iulian Chideșa, la deschiderea Școlii de vară din localitate, organizată cu sprijinul UUR. În cadrul acestei acțiuni, copiii vor avea parte de activităţi școlare și de recreere și vor vizita mai multe obiective turistice din judeţ.
Președintele UUR a participat la Sfânta Liturghie oficiată, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, la biserica din localitatea Dărmănești. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Mihai Cobziuc a transmis mulțumiri conducerii UUR pentru sprijinul acordat, în special pentru ajutorul financiar oferit în vederea achiziționării costumelor necesare corului bisericesc din localitate. Evenimentul religios a fost încheiat cu un concert de pricesne, la care au participat grupurile corale din satele ucrainene ale județului Suceava.
Totodată, în cadrul respectivei vizite, au avut loc întâlniri cu membri comunității ucrainene din localitățile afectate de viiturile care au avut loc în ultima perioadă. Președintele UUR i-a asigurat că va efectua toate demersurile necesare pentru a le veni în ajutor.