Oportunitatea înființării unei secții de poliție în Poienile de sub Munte

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Pornind de la premisa că siguranța cetățenilor se numără printre principalele obiective ale unui stat și că, în ultimii ani, țara noastră a implementat o serie de reforme, inclusiv la nivel legislativ, recent deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi i-a adresat ministrului de interne rugămintea de a analiza oportunitatea înființării unei secții de poliție în comuna Poienile de sub Munte, județul Maramureș.

Secretarul de stat din MAI împuternicit cu prezentarea răspunsului i-a mulțumit pentru semnalarea acestei probleme și l-a asigurat că, în scurt timp, secția va fi înființată. În cadrul dezbaterilor din plen, Nicolae Miroslav Petrețchi a subliniat că înființarea secției este extrem de importantă pentru toată Valea Ruscovei și că aceasta va deservi peste 20000 de locuitori. 

Totodată, în răspunsul scris primit reprezentantul ucrainenilor în Parlamentul României a fost informat că județul Maramureș se regăsește printre cele 19 județe incluse în etapa a III-a pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, cu modificările ulterioare, și va beneficia în acest sens de suplimentarea statului de organizare cu 189 de funcții.

La momentul distribuirii acestora vor fi operate modificările structurale necesare pentru înființarea compartimentelor de patrulare și intervenție la evenimente, la nivelul tuturor secțiilor de poliție rurală. Acestea vor asigura activitățile specifice cu privire la intervenția la evenimente, urmând ca agenții din cadrul posturilor de poliție comunale să se ocupe de problematica specifică locuitorilor din comune și rezolvarea sesizărilor acestora.

De asemenea, pentru realizarea unui climat de siguranță pentru cetățenii comunei care face obiectul interpelării, se are în vedere constituirea de patrule mixte din polițiști și jandarmi, în scopul întăririi dispozitivului de menținere a ordinii publice, în baza cadrului dispozițional intern care reglementează efectuarea activității de menținere a ordinii publice în sistem integrat.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This