Reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România au participat, în perioada 27. 04- 12.05, la sesiunile de lansare ale Programul Interreg NEXT România- Ucraina 2021-2027, organizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România. La inițiativa conducerii UUR, la program au luat parte și primarii din localitățile cu populație majoritar ucraineană, toți reprezentanții Uniunii fiind implicați activ în colaborarea transfrontalieră româno-ucraineană.
Programul de cooperare transfrontalieră, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Ministerul Dezvoltării din România, împreună cu partenerii din Ucraina, are ca obiectiv promovarea dezvoltării economice și sociale în zonele transfrontaliere și reprezintă pentru UUR un moment extrem de important pentru fructificarea întregului potențial de cooperare între regiunile de frontieră dintre România și Ucraina, prin îmbunătățirea conectivității.
Reprezentanții UUR subliniază nevoia unor eforturi susținute în vederea creșterii absorbției fondurilor europene destinate dezvoltării comunităților aflate la frontiera dintre România și Ucraina, programul Interreg NEXT având buget de 54 de milioane de EURO, care se adresează judeţelor Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Tulcea din România şi regiunilor Zakarpattia, Ivano-Frankivsk, Cernăuţi şi Odesa din Ucraina.
Programul oferă finanțare pentru proiecte transfrontaliere în domenii precum protecția mediului, dezvoltarea economică, turism, cultură, educație și sănătate. De asemenea, sunt finanțate proiecte care încurajează cooperarea între autoritățile locale, organizații neguvernamentale și întreprinderi din regiunile transfrontaliere.
Uniunea Ucrainenilor din România recunoaște importanța colaborării transfrontaliere pentru dezvoltarea comunităților locale și își dorește să fie un partener activ în acest proces. Prin intermediul acestui program, UUR poate contribui la îmbunătățirea relațiilor dintre România și Ucraina și la consolidarea legăturilor culturale și economice dintre cele două țări.