Poetul național ucrainean, Taras Șevcenko a fost omagiat la Negostina

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ziua de 9 martie a fost un prilej de mare sărbătoare pentru comunitatea ucraineană din județul Suceava. Uniunea Ucrainenilor din România, Filiala Suceava, împreună cu Organizația locală UUR Negostina au organizat o amplă manifestare culturală pentru a marca 211 ani de la nașterea poetului național ucrainean, Taras Șevcenko.

Prima parte a evenimentului a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată în fața bustului poetului Taras Șevcenko, de către părintele Daniel Petrașuc. A urmat ceremonia depunerii coroanelor de flori de către inițiatorii evenimentului, invitații speciali și reprezentanții autorităților locale și județene: Prefectura Județului Suceava, Consiliul Județean Suceava, Uniunea Ucrainenilor din România, Colegiul Pedagogic din cadrul Universității Naționale ”Iurii Fedkovici” Cernăuți, Ucraina, Primăria Bălcăuți, Primăria Siret, Filiala UUR Suceava. Ulterior, grupul vocal ”Vocile Negostinei”, coordonat de prof. Antoneta Crainiciuc, a interpretat două cântece pe versurile marelui poet.

De asemenea, în incinta Școlii Gimnaziale Negostina, s-a desfășurat masa rotundă cu tema ”Taras Șevcenko – Marele Cobzar al poporului ucrainean”. Președintele Filialei UUR Suceava, Ilie Sauciuc, a rostit mesajul președintelui UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi. În cadrul evenimentului au luat cuvântul: subprefecții Bogdan George Păstrăv și Camelia Damian din cadrul Prefecturii Județului Suceava, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, prof. Vasyl Protsiuk, șeful delegației Colegiului Pedagogic din cadrul Universității Naționale ”Iurii Fedkovici” Cernăuți, Ucraina, primarul Iulian Petru Chideșa și viceprimarul Ionuț Plecan din cadrul Primăriei Bălcăuți, primarul Adrian Popoiu din cadrul Primăriei Siret și prim-vicepreședintele Filialei UUR Iași, Victor Hrihorciuc.

Părintele Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a transmis cuvântul Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Calinic și a rostit o rugăciune de binecuvântare. Directoarea Școlii Gimnaziale Bălcăuți, prof. Mihaela Pintrijel, și-a exprimat susținerea pentru desfășurarea evenimentelor culturale în comunitatea din comuna Bălcăuți. De asemenea, în cadrul evenimentului, profesori de limba ucraineană din județul Suceava au prezentat lucrări științifice şi au participat la discuţii: prof. Eusebie Fraseniuc, prof. Anca Știubianu, prof. Mihaela-Delia Martineac, prof. Diana Fraseniuc și prof. Mirabela Carpiac. Grupul vocal al Colegiului Pedagogic din Cernăuţi a interpretat trei cântece pe versurile lui Șevcenko, acompaniate de trei bandure, instrument tradițional ucrainean. Sub îndrumarea prof. Lidia Dascaliuc, elevii Școlii Gimnaziale Negostina au prezentat o scenetă care a ilustrat o secvență din copilăria lui Șevcenko. În încheiere, studenta Ana Șoiman a impresionat audiența recitând cu mult talent versuri ale Marelui Cobzar.

La eveniment au fost prezenți membri ai Comitetului județean din cadrul Filialei UUR Suceava – Niculina Clapon, primvicepreședinte, Nicolae Ciocan, vicepreședinte, Cristina Chideșa, secretar, Zirca Ianoș, membru și consilier local UUR în cadrul Primăriei Siret și Petru Șoiman, consilier local UUR, în cadrul Primăriei Bălcăuți. Evenimentul a avut ca scop principal promovarea moștenirii literare lăsate de Taras Șevcenko şi reafirmarea rolul său ca simbol al luptei pentru libertate, identitate națională și unitate spirituală.

Citiți în continuare…

Share This