Poziția UUR privind situația actuală de la frontiera Ucrainei

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Consiliul UNIUNII UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA (U.U.R.), singura organizație parlamentară care îi reprezintă pe etnicii ucraineni în Consiliul Minorităților Naționale din România, în fața celorlalte autorități ale statului, precum și în cadrul Congresului Mondial al Ucrainenilor, Congresului European al Ucrainenilor, Consiliului Mondial de Coordonare a Ucrainenilor, întrunit la data de 29 ianuarie 2021, la Rogojești, jud. Botoșani a luat în dezbatere ultimele evoluţii de la frontiera Ucrainei și din regiune.

Uniunea monitorizează în permanenţă și cu atenţie evoluţiile situaţiei de securitate, fiind implicată activ în dezbaterile pe această temă în cadrul organizaţiilor internaționale în care este membră, contribuind inclusiv la procesul continuu de conturare a unor poziţii sau linii de acţiune, în funcție de competențele sale și dinamica situaţiei.

În acest context, U.U.R. subliniază importanța dialogului și susţine continuarea eforturilor diplomatice, ca unică modalitate de soluţionare a actualei crize, aminitind, totodată, că interzicerea folosirii forţei şi a ameninţării cu forţa reprezintă unul dintre principiile fundamentale care guvernează relaţiile dintre state.

U.U.R. salută poziția României privind susţinerea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei, precum și demersurile şi declaraţiile oficialilor români pentru spijinirea statului ucrainean, în contextul tensiunilor generate de concentrarea trupelor ruseşti la graniţele Ucrainei, reafirmându-și deschiderea pentru colaborare cu toate instituţiile competente ale statului român, prin punerea în mod constant la dispoziţia acestora de informări şi analize pertinente.

U.U.R. salută, de asemenea, angajamentul ferm și constant al UE și NATO în sprijinul aspiraţiilor europene şi euroatlantice ale Ucrainei, precum și continuarea eforturilor diplomatice privind detensionarea situației de securitate de la granița Ucrainei și a dialogului în vederea dezescaladării tensiunilor, cu respectarea principiilor fundamentale ale arhitecturii de securitate din Europa.

Consiliul Uniunii reamintește că populația României nu este ferită de impactul periculos al războiului informatic, propagandei, manipulării, răspândirii de știri și afirmații false, zvonuri și dezinformări deliberate. Prin urmare, informarea dintr-o sursă sigură este esențială în astfel de momente, precum și abordarea precaută a oricărei informații primite în mediul on-line, mai ales în situații în care aceste informații nu pot fi verificate.

           Consiliul (Rada) U.U.R.                                                                                                                       29.01.2022

Citiți în continuare…

Share This