Prima ediție a Festivalului de cântec ucrainean, laic și religios, organizată la Micula

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Prima ediție a „Festivalului de cântec ucrainean, laic și religios” a fost modul în care Filiala Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România a încununat, la 21 februarie, „Ziua Internațională a Limbii Materne”. Desfășurat sub formă de concurs, în cadrul căruia s-au acordat premii în valoare de 4000 de lei, pentru 35 de persoane, festivalul a atras un număr impresionant de participanți în sala de evenimente a Organizației locale Micula a UUR.

Concursul a fost organizat pe patru secțiuni: grupuri vocale, grupuri vocal-instrumentale, soliști vocali și soliști instrumentiști, dovedindu-se a fi un spectacol de înaltă ținută artistică.

Concurenții au adus în fața juriului și a publicului cele mai frumoase melodii ucrainene, atât folclorice, cât și religioase. Cei prezenți au putut audia cântece superbe interpretate în limba ucraineană și admira costumele populare autentice ale concurenților. Juriul, condus de dr. Felician Pop, a avut o misiune extrem de dificilă în departajarea concurenților, într-un final, toți participanții fiind răsplătiți pentru prestațiile lor artistice, după cum urmează: – la secțiunea grupuri vocale, Premiul I, în valoare de 300 de lei, a fost obținut de către: Rosela Szenuka, Samira Szenuka și Natalia Holdiș; Premiul II, în valoare de 200 de lei, a fost acordat: Anastasiei Șuta, Valentinei Carpa și Carlei Pauleti, iar Premiul III, în valoare de 100 de lei, a fost obținut de Enos Clipei și Naum Clipei; – la secțiunea grupuri vocal-instrumentale, „Florile Miculei” a  fost câștigătorul Premiului I, în valoare de 600 de lei; – la secțiunea soliști vocali, au urcat pe podium cu Premiul I (în valoare de 300 de lei) – Bumbar Maria, premiul II (în valoare de 200 de lei) – Ivan Bumbar, Premiul III (în valoare de 100 de lei) – Maria Oncea; – soliștii instrumentiști au fost răsplătiți astfel: Premiul I (în valoare de 300 de lei): vioară – Maria Oncea și Premiul II (în valoare de 200 de lei): taragot – Ionuț Oncea.

Au fost acordate, de asemenea, și cinci mențiuni unor grupuri vocale și soliști din Micula (câte 50 de lei de membru).

În prealabil, și elevii claselor cu predare în limba ucraineană de la Școala Gimnazială „Gellert Sandor” din Micula au organizat o reușită manifestare dedicată sărbătoririi „Zilei Internaționale a Limbii Materne”, în cadrul căreia a fost subliniată necesitatea păstrării limbii materne, ca semn identitar definitoriu pentru orice grup etnic.

Președintele Filialei Satu Mare a UUR, dr. Irina Liuba Horvat, a reliefat importanța studierii limbii materne în școli, a conservării educației primite în familie pentru păstrarea nealterată a tradițiilor ucrainene și i-a felicitat atât pe concurenți, cât și pe îndrumătorii celor dintâi pentru efortul depus, îndemnându-i și pe membrii celorlalte organizații locale să se implice mai mult în acțiuni de salvgardare a patrimoniului imaterial al ucrainenilor din județul Satu Mare.

La eveniment, au luat parte prim-vicepreședintele Filialei sătmărene a UUR și președintele Organizației locale Micula, Vasile Buciuta, membrii Comitetului filialei, prof. Dobos Csaba, directorul Școlii Gimnaziale „Gellert Sandor” din Micula, și reprezentanți ai organizațiilor locale UUR din întreg județul.

Citiți în continuare…

Share This