Programul „Primul ghiozdan”, inițiat de UUR, continuă și în anul 2024

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România continuă și în acest an proiectul „Primul Ghiozdan”, o inițiativă valoroasă menită să sprijine copiii din comunitățile ucrainene din țară și să le ofere resursele necesare pentru un început de succes în educație.

În acest an, 566 de copii din județele Arad, Botoșani, Caraș-Severin, Maramureș, Satu Mare, Suceava, Timiș și Tulcea au beneficiat de acest proiect, primind ghiozdane complet echipate cu rechizitele și materialele necesare pentru a-și desfășura activitățile școlare, fără grija rechizitelor și a costului acestora.

Proiectul „Primul Ghiozdan” are ca scop principal sprijinirea familiilor ai căror copii frecventează școli unde se predă limba ucraineană, oferindu-le un suport esențial în parcursul educațional. Inițiativa este menită să le asigure elevilor condițiile optime pentru a învăța și a se dezvolta într-un mediu educațional eficient.

Prin implementarea acestui proiect, Uniunea Ucrainenilor din România își reafirmă angajamentul ferm față de promovarea educației în limba maternă și păstrarea valorilor culturale ale comunității ucrainene. Educația este o prioritate, iar sprijinul comunității este esențial când cei mai mici membri ai acesteia au oportunitatea consolidării identității culturale și lingvistice și pe aceea de a crește în spiritul tradițiilor ucrainene.

Citiți în continuare…

Share This