Racordarea la rețeaua de energie electrică, a unei străzi din Rona de Sus

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

De aproape 15 ani, locuitorii unei străzi din comuna Rona de Sus, cu populație majoritar ucraineană, se află într-o situație atipică pentru secolul XXI. În ciuda a zeci de demersuri, inclusiv prin întrebări scrise, adresate de Nicolae Miroslav Petrețchi ministrului economiei, 15 gospodării nu sunt încă racordate la rețeaua de energie electrică, chiar dacă dispun de autorizație de construcție și respectă toate normele urbanistice.

Cu atât mai mare a fost surprinderea deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi, când a observat că răspunsul primit la ultima întrebare scrisă a constat în copierea unui articol din Legea nr. 123/10 iulie 2012, pasându-se responsabilitatea către A.N.R.E., în condițiile în care acest aspect nu fusese invocat nicăieri în întreaga corespondența purtată până atunci. Prin urmare, reprezentantul ucrainenilor în Parlament a solicitat, din nou, explicații ministrului Energiei, Virgil Daniel Popescu, cu privire la cauzele acestei stări de fapt în localitatea Rona de Sus.

De asemenea, acesta a dorit să aflu ce măsuri concrete vor fi întreprinse referitor la aspectele mai-sus menționate, precum și motivele pentru care, de peste 14 ani, locuitorii de pe strada Calea Ferată  din comuna Rona de Sus nu sunt racordați la rețeaua electrică, deși au toate avizele necesare.

Citiți în continuare…

Share This