Regulamentul de organizare a Olimpiadei pentru Limba ucraineană maternă

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Deși cadrele didactice, directorii școlilor unde se predă în limba ucraineană sau inspectorii de specialitate au propus, în repetate rânduri, ca Olimpiada de Limbă Ucraineană Maternă să se adreseze elevilor din clasele V-XII și nu doar celor din clasele VII-XII, până în prezent propunerea lor nu a fost luată în considerare.

Din păcate, în urma întrebării scrise în acest sens, adresate ministrului educației, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a aflat că nici această propunere, pe lângă multe altele, nu a ajuns la cunoștința reprezentanților Ministerului Educației.

Răspunsul primit este cât se poate de clar: ”La nivelul Direcției Minorități, din cadrul Ministerului Educație, in perioada 2010-2020, nu  s-a  înregistrat  nicio  solicitare/propunere,  din  partea  cadrelor didactice/directorilor de unități școlare/inspectorilor  școlari/reprezentanților Uniunii Ucrainene din România sau ai Comisiei naționale de specialitate, pentru modificarea Regulamentului specific, privind introducerea participării elevilor din clasele V-VI la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă, dar Ministerul Educației va analiza această propunere.”

Prin urmare, chiar în ședința Camerei Deputaților din 21 martie a.c. reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților a specificat că astfel de propuneri au fost făcute de nenumărate ori, atât de cadrele didactice care predau limba/în limba ucraineană, directori și inspectori de specialitate, cât și de mine personal, în cadrul numeroaselor întâlniri pe care le-am avut cu reprezentanți ai Ministerului Educației.

 

De asemenea, parlamentarul a precizat că, în mod profund regretabil, reprezentanții Direcției Minorități din cadrul ministerului de resort nu au onorat invitația de a participa la cea de-a V-a ediție a Consfătuirilor Naționale ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană, organizată de Uniunea Ucrainenilor din România în septembrie 2021, unde au fost discutate toate aspectele privind educația în limba ucraineană, inclusiv cel menționat mai sus.

Citiți în continuare…

Share This