În contextul marcării a trei ani de la declanșarea războiului pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat la reuniunea Consiliului Extins al Congresului European al Ucrainenilor (CEU), desfășurată pe 22-23 februarie, la Praga, Cehia. Liderii organizațiilor ucrainene din mai multe state europene au discutat evoluțiile actuale din zona europeană și euro-atlantică și au abordat, de asemenea, provocările cu care ne confruntăm toți, în actualul context regional și geopolitic.
Discuțiile s-au axat și pe proiecte ale organizațiilor-membre CEU, menite să sprijine și să integreze refugiații ucraineni din toată Europa, precum și să perpetueze cultura, tradițiile și limba ucraineană.
În cadrul dezbaterilor, Nicolae-Miroslav Petrețchi a menționat necesitatea sprijinirii, în continuare, a Ucrainei și cetățenilor ucraineni, precum și a intensificării eforturilor comune pentru a obține o pace justă și durabilă în Ucraina. El a prezentat, totodată, contribuția consistentă a României, în general, și a Uniunii Ucrainenilor din România, în special, pentru susținerea cetățenilor ucraineni, fugiți din calea războiului.
Președintele UUR a subliniat că este nevoie de o luare de poziție fermă din partea Congresului European al Ucrainenilor, în actualul context geopolitic. A menționat necesitatea păstrării unității Congresului, mai ales în această perioadă delicată, evidențiind importanța sprijinului ambasadelor Ucrainei în statele europene.
În acest sens, Nicolae-Miroslav Petrețchi a făcut o serie de propuneri, transmise anterior și Congresului Mondial al Ucrainenilor, pentru a îmbunătăți și eficientiza activitatea organizațiilor ucrainene din Europa. Președintele UUR a prezentat exemple de bune practici în domeniul protecției drepturilor minorităților naționale, pe care România le implementează cu succes, și care pot fi preluate și de alte state europene.
Din delegația Uniunii Ucrainenilor din România la Praga au mai făcut parte președintele Uniunii Tineretului Ucrainean din România, Alexandru Mocernac, consilierul UUR și coordonatorul la nivel european al organizațiilor de tineret ucrainene, Fabian Popovici, și consilierul superior UUR, Costel Ilie.