Sărbătoare a colindelor ucrainene, organizată de Filiala UUR-Botoșani

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România, în colaborare cu Parohia “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, a organizat, pe 27 decembrie, în ziua Sfântului Mare Mucenic Ștefan, evenimentul “Sărbătoarea colindelor ucrainene”.

Acțiunea, la care au participat peste 200 de credincioși, elevi și invitați, s-a desfășurat la Biserica “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Cândești – Bucovina.

După oficierea Sfintei Liturghii, credincioșii și invitații prezenți au fost încântați cu un program de colinde prezentate de Grupul Coral “Vâșâvanca” din Ucraina, tinerii membri ai ansamblurilor artistice “Florile Bucovinei” din Cândești și “Primăvara” din Rogojești, precum și elevi de la școlile din Cândești și din Mihăileni.

În deschiderea programului, un grup de copii de la Grădinița din localitatea Vițcani – Cândești a interpretat cu inocență și dăruire, trei colinde.  Programul s-a finalizat cu colindele tradiționale “Dobrâi vecir” și „O, ce veste minunată!”, cu participarea tuturor credincioșilor prezenți și a invitaților. S-a cântat și „Mulți ani trăiască!

Părintele Amarinei Ionuț Florentin a mulțumit colindătorilor, a rostit un cuvânt de laudă și încurajare, după care i-a invitat la miruit pe toți cei prezenți. La rândul său, președintele Filialei Botoșani a UUR, profesorul Victor Semciuc, a mulțumit celor care au contribuit la organizare și la desfășurarea programului, preotului paroh, reprezentanților Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Cândești, oaspeților din Ucraina, copiilor, elevilor și tinerilor care au încântat cu colindele lor, a lăudat prestația acestora, a mulțumit, de asemenea, enoriașilor, membrilor UUR, invitaților și tuturor celor care au onorat cu prezența această activitate.

Toți colindătorii au primit colaci, mere și nuci. iar programul de colinde a continuat la Pensiunea “La Conac” din Mihăileni, unde s-a oferit participanților un dineu festiv.

Citiți în continuare…

Share This