Școala de vară pentru copiii aparținând minorității ucrainene, ediția a II-a

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În săptămâna 19 – 23 iulie 2021 s-a desfășurat la Bălcăuți, o comună din județul Suceava, a II – a ediție a Școlii de vară pentru copiii aparținând minorității ucrainene. Anul acesta acțiunea organizată de Uniunea Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Școala Gimnazială  din localitate, a găzduit 70 de copii din trei școli, coordonați de 12 cadre didactice.

Marți, 20 iulie 2021, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, domnul Nicolae Miroslav Petrețchi, deputat în Parlamentul României, a participat la deschiderea Școlii de vară. Domnia sa a luat cuvântul alături de președintele filialei UUR Suceava, domnul Ilie Sauciuc, viceprimarul localității Bălcăuți, domnul Iulian Chideșa, directorul instituției gazdă, doamna Secstilia Gherasă, profesorii Cristina Chideșa, Petru Șoiman  și  Anca Ștubianu.

Activitățile din cadrul Școlii de vară s-au axat pe creaţie şi dezvoltarea vocabularului, dar au inclus şi difuzarea de materiale informative despre limba și cultura ucraineană, precum şi o excursie la Brodina. Obiectivul principal al excursiei a fost vizitarea  impresionantei colecții etnografice din localitate, iar gazde au fost doamna Elena Torac și fiul domniei sale, Paul Torac, cei care au amenajat un colț de rai în Brodina, o căsuță veche de 100 de ani, care adăpostește o colecție neprețuită de obiecte, culese ani de-a rândul, obiecte care deapănă fiecare câte o poveste despre obiceiurile și tradițiile ucrainene, portul și credința acestor oameni.

Ceea ce faci din dragoste este de durată”, a spus doamna Anca Ștubianu, arătând că această Școală de vară se face din dragoste pentru limba ucraineană și pentru viitor, limba, cultura și copiii fiind cheia identității unui popor.

Citiți în continuare…

Share This