Ședința Consiliului (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România la Tulcea

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România a convocat, pentru data de 11.07.2024, la sediul Filialei Tulcea a UUR din municipiul Tulcea, str. Corneliu Gavrilov, nr. 288, județul Tulcea, şedinţa ordinară a Consiliului (Radei) UUR.

În prima parte a lucrărilor, Consiliul UUR a analizat rapoartele filialelor județene ale UUR ca urmare a participării la Alegerile administrației publice locale din 9 iunie 2024, modul în care au fost respectate Hotărârile Consiliului UUR, precum și adoptarea măsurilor necesare îmbunătățirii activității filialelor județene ale UUR, participante la alegerile din 9 iunie 2024. Din prezentarea rapoartelor, atât numărul aleșilor locali, cât și prezența reprezentanților UUR în 114 localități la nivel național preconizează o creștere vizibilă și reflectă încrederea tot mai mare a comunității ucrainene în Uniunea Ucrainenilor din România.

A urmat analizarea propunerilor transmise de filialele județene ale UUR și de compartimentele de specialitate ale UUR pentru întocmirea protocolului de colaborare dintre Uniunea Ucrainenilor din România și Vicariatul Ortodox Ucrainean din România.

În continuarea lucrărilor, departamentul administrativ a prezentat informările realizate de compartimentele resurse umane şi contabilitate cu privire la situaţia financiar-contabilă pentru luna iunie 2024 şi rezultatele reieşite atât în urma analizei pe categorii a cheltuielilor efectuate la nivelul filialelor, al comisiilor de specialitate ale UUR, cât şi din verificarea deconturilor transmise de preşedinţii de filiale.

Şedinţa de lucru a continuat cu prezentarea şi aprobarea devizelor estimative pentru acţiunile planificate a se desfăşura în luna august 2024, care, în principal, s-au referit la organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni specifice, şi anume: „Tabără – Descoperă frumusețea țării” – Filiala Arad, „Maramureș – locul rădăcinilor noastre” – Filiala Arad, „Ziua Națională a Ucrainei” – Filiala Botoșani, „Călătorie de documentare în Dobrogea – Vizitarea Filialei Tulcea” – Filiala București, „Concert de cântece tradiționale ucrainene” – Filiala București, „Promovarea identității culturale ucrainene” – Filiala Caraș-Severin, „Campionatul de tenis de masă” – Filiala Caraș-Severin, „Ziua Independenței Ucrainei” – Filiala Galați, „Ziua Națională a Ucrainei” – Filiala Iași, „Cupa de fotbal” – Filiala Maramureș, „Vara la stână și Culorile cergii ucrainene” – Filiala Maramureș, „Sărbătoarea cântecului de nuntă la ucraineni” – Filiala Maramureș, „Sărbătoarea cântecului și dansului ucrainean” – Filiala Maramureș, „Sărbătorirea Zilei Naționale a Ucrainei și a Drapelului Ucrainean” – Filiala Satu Mare, „Festivalul muzicii religioase ucrainene la Satu Mare” – Filiala Satu Mare, „Schimburi de experiență culturală, religioasă și culinară cu ucrainenii din Tulcea” – Filiala Suceava, „Concert de muzică religioasă ucraineană” – Filiala Suceava, „Ziua Națională a Ucrainei” – Filiala Suceava, „Cupa minorității ucrainene la sporturi individuale și de echipă” – Filiala Suceava, „Marcarea Zilei Naționale a Ucrainei” – Filiala Timiș, „Aniversarea Indepedenței de Stat a Ucrainei” – Filiala Tulcea, „Întâlnirea Tinerilor Ucraineni” – Uniunea Tineretului Ucrainean din România etc. Toate devizele prezentate de filiale şi de comisiile de specialitate au fost aprobate, iar, acolo unde sumele solicitate au fost mai mari decât cele prevăzute în planul anual de cheltuieli, acestea au fost suplimentate.

În continuarea lucrărilor, președintele UUR a prezentat referatele de necesitate pentru luna august 2024. Prin acestea, filialele şi comisiile de specialitate ale Uniunii au solicitat alocarea de fonduri pentru: desfășurarea şedinţelor de Comitet şi participarea la şedinţele Consiliului UUR, plata cheltuielilor gospodăreşti, achiziţia obiectelor de uz casnic şi gospodăresc, de materiale consumabile, renovare sedii etc. În urma dezbaterilor, au fost aprobate toate referatele.

A urmat, ca punct distinct pe ordinea de zi, stadiul investițiilor pentru trimestrul III al anului 2024.

Spre sfârşitul lucrărilor şedinţei, au fost analizate şi dezbătute diverse probleme organizatorice privind desfăşurarea activităţii Uniunii Ucrainenilor din România, printre care: aprobarea sprijinului pentru organizarea taberei „Ierusalim”; aprobarea organizării unei tabere pentru copiii ucraineni din categoriile vulnerabile ale regiunii Odesa; aprobarea sprijinului cu generatoare de diferite capacități privind asigurarea încălzirii populației pe perioada iernii, pentru Administrația Militară Regională Ivano-Frankivsk etc.

La încheierea şedinţei, Consiliul Uniunii a adoptat hotărâri pentru fiecare dintre problemele şi măsurile analizate şi aprobate, acestea fiind semnate de toţi membrii Radei.

Următoarea şedinţă de lucru a Consiliului va avea loc la o dată şi într-o locaţie care vor fi comunicate în timp util filialelor.

 

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This