Ședință online a Consiliului (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Marți, 19 mai 2020, a avut loc şedinţa Consiliului (Rada) UUR în regim de videoconferinţă. Ședința a fost convocată de către Președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi.

În cadrul ședinței au fost analizate: situația financiar-contabilă pentru luna aprilie a.c., situația membrilor UUR, cotizațiile transmise de către filialele UUR, impactul diseminării informațiilor cu privire la activitatea UUR, demersurile întreprinse de către Uniunea Ucrainenilor din România pentru sprijinirea administrațiilor publice locale, instituțiilor de învățământ și spitalelor județene în vederea diminuării răspândirii COVID-19, implementarea hotărârilor Consiliului UUR din data de 30 martie a.c. cu privire la sprijinirea școlilor din zonele cu populație de etnie ucraineană, devizele estimative de cheltuieli pentru perioada mai-iunie a.c., referatele de necesitate, transmise de către filialele și comisiile UUR pentru luna iunie a.c, investițiile propuse de către filialele UUR, propunerile editoriale pentru trimestrul II al a.c., precum și diverse probleme organizatorice. De asemenea, a fost prezentată activitatea deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi pentru perioada aprilie-mai.

În urma analizei, s-a constat faptul că președinții organizațiilor locale s-au implicat activ în sprijinirea populației pe timp de pandemie, au distribuit materiale sanitare: măști, mănuși, dezinfectant, precum și tablete și computere eleviilor cu situație materialaă dificilă și au înmânat formulare de declarații pe propria răspundere persoanelor care nu au acces la computer.

În cadrul ședinței au fost adoptate mai multe hotărâri privind сontinuarea demersurilor pentru sprijinul populației ucrainene în perioada pandemiei coronavirus. Astfel, Consiliul UUR a aprobat achiziționarea de tablete pentru elevii care au participat la Olimpiada de limba si literatura ucraineană – etapa județeană și pentru cei care vor participa la Concursul de recitare a poeziei ucrainene în regim on-line, acordarea de 10 burse din venituri propii pentru elevii care studiază în limba ucraineană la Liceul ucrainean “Taras Șevcenko” din Sighetu-Marmației, județul Maramureș, 2 burse pentru elevii de la Colegiul National ”Iulia Hașdeu” din Lugoj, județul Timiș, 2 burse pentru elevii de la Colegiul Național “Lațcu Vodă” de la Siret, județul Suceava, pe lângă cele 5 burse acordate lunar din venituri proprii de către deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi elevilor de la Liceul ucrainean “Taras Șevcenko”.

De asemenea, s-a hotărât asigurarea transportului pentru elevii din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a cu situație financiară dificilă, pentru participarea la susținerea examenelor naționale: capacitate și bacalaureat, acolo unde se va solicita acest lucru.

În cadrul analizei activității cultural-administrative, s-a hotărât ca membrii organizațiilor de tineret ale UUR să ajute la distribuirea materialor sanitare: măști, mănuși, dezinfectant, precum și alimente, cu respectarea tuturor măsurilor recomandate de autoritățile statului pentru combaterea COVID-19. De asemenea, s-a hotărât ca pe perioada pandemiei evenimentele culturale ale UUR să fie organizate în regim on-line.

Totodată, s-a aprobat ca 10 studenți care studiază limba și literatura ucraineană de la Universitățile din București, Cluj-Napoca și Suceava să participe la cursurile Școlii de vară internațională de studii ucrainene „Pas spre Ucraina”, organizate în perioada 13-26 iulie 2020, de către Institutul Internațional de Educație, Cultură și Relații cu Diaspora (MIOK) al Universității Politehnice din Lviv.

Citiți în continuare…

Share This