Ședința ordinară a Consiliului (Radei) UUR la Arad

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ședinţa ordinară a Consiliului (Radei) UUR a avut loc la Arad, pe 23- 24 septembrie, la convocarea preşedintelui Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, care a dat cuvântul tuturor membrilor Consiliului să-și exprime opinia cu privire la rapoartele filialelor UUR.

Reuniunea a inclus o analiză a modului în care sunt implementate hotărârile Uniunii și măsurile care au fost luate de către filiale și organizații locale pentru îmbunătățirea activității UUR la nivel local.

Departamentul administrativ a prezentat informările financiar-contabile pentru luna august, iar la solicitarea Departamentului de Relații Interetnice, filialele UUR vor transmite bugetul pe anul 2023, inclusiv fundamentarea acestuia.

Nicolae- Miroslav Petrețchi și-a expus în sinteză activitățile desfășurate ca deputat, problemele în detaliu urmând a fi publicate în periodicele UUR.

Au fost prezentate şi aprobate devize estimative pentru acțiunile lunii octombrie. Astfel, s-au aprobat evenimente precum „Bucuria toamnei la ucraineni”, „Toamna – interculturalitate – ucraineni-români”, „Tradiții și obiceiuri ucrainene”, „Călătorie de documentare în ținutul Banat”, „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, preasfântă fecioară”, „150 de ani de la nașterea poetului, prozatorului și artistului Bohdan S. Lepkyi”, „Comunități ucrainene din Maramureș”, „Sărbătoarea folclorului ucrainean”, „Gospodina ucraineană”, „Concurs de interpretare  a cântecului ucrainean”, „Eveniment culinar în rândul tinerilor ucraineni”, „Contribuția cazacilor zaporojeni la stabilitatea teritorială și administrative a Dobrogei de nord, din secolul XIX” – conferință internațională, „180 de ani de la nașterea și 110 ani de la moartea marelui compozitor ucrainean Mykola Lysenko”, „Ziua Limbii Ucrainene” etc.

La solicitarea filialelor au fost aprobate fonduri pentru desfăşurarea şedinţelor de Comitet şi participarea la şedinţele Consiliului UUR, plata cheltuielilor gospodăreşti, achiziţia obiecte casnice, materiale consumabile, combustibil și electrocasnice, plata combustibilului pentru transportarea refugiaților, încheierea de parteneriate cu mai multe biserici în vederea organizării hramului bisericesc etc.

Ca punct distinct pe ordinea a fost analizat planul editorial pentru trimestrul IV, inclusiv semnarea acordului de parteneriat cu SRTv pentru continuarea programului „Teleșcoala – lecții de limba română pentru refugiații ucraineni”.

Consiliul Uniunii a adoptat hotărâri pentru fiecare dintre problemele şi măsurile analizate şi aprobate, acestea fiind semnate de toţi membrii Radei.

Citiți în continuare…

Share This