Simpozionul aniversar ,,De la Maramureș la Știuca”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Simpozionul aniversar ,,De la Maramureș la Știuca”, organizat pe 11 septembrie în comuna bănățeană din județul Tmiș, a reunit reprezentanți la vârf ai Uniunii Ucrainenilor din România. Știuca este considerată una dintre cele mai tinere localități rurale din țară, iar etnicii ucraineni sunt majoritari.

     În cadrul evenimentului s-a prezentat istoricul localității, începând din 1585, când așezarea a fost menționată prima dată într-o sentință judecătorească cu referire la dreptul de proprietate asupra teritoriului, numit Dâmbovița, iar ulterior, în anii 1786-1787, coloniștii germani l-au redenumit Ebendorf. În prezent, populată de ucraineni, localitatea poartă denumirea de Știuca.

     În timp ce alte sate din România se depopulează, comuna Știuca se află în plină dezvoltare și armonie. Au fost construite noi gospodării, o Biserică Ortodoxă ucraineană, o unitatea școlară gimnazială, considerată pepiniera secției de limbă ucraineană de la Liceul Teoretic ,,Iulia Hașdeu” din Lugoj și un cămin cultural primitor. Filiala Timiș a UUR are o organizație dezvoltată, unde anual sunt organizate manifestări cultural-artistice și sportive. Localitatea este reprezentată de ansamblurile ,,Zoloti Druzii” și ,,Veselnii Ditocike”.

    La masa rotundă au participat președintele UUR, Nicolae Miroslav-Petrețchi și consilierul Alexandru Mocerneac, fiind prezenți primarul Știuca,Vasile Bejera, președintele organizației UUR-Știuca, Sorin Laver, directorul unității de învățământ cu predare în limba ucraineană, Nicolae Benzar și profesorul Valentina Benzar. Reprezentanții filialei timișene a UUR, președintele Gheorghe Hleba, inspectorul de limba ucraineană, Maria Sazabo Condei, președintele Organizației de Femei, Mihaela Bumbuc, cel al Organizației de Tineret, Bianca Hânda, au fost, de asdemenea, prezenți. Nu au lipsit președinții UUR Lugoj, Ioan Covaci, UUR Bethauzen, Vasile Condei, UUR Bârna-Pogănești Ioan Longa, consilierul Sorin Șpilca și antrenorul echipei de fotbal din localitate, Ioan Berfela. Reprezentanții filialei arădene au fost reprezentați de Găvrilă Miculaiciuc.

     Participanții au dezbătut și probleme actuale cu care se confruntă comunitatea și posibilitatea de a veni în sprijinul oamenilor, pentru conservarea tradițiilor și stimularea elevilor de a opta pentru studierea limbii materne.

Citiți în continuare…

Share This