Simpozionul ”Relații româno-ucrainene. Istorie și contemporaneitate”, la Satu Mare

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ajuns la cea de a XII a ediție, simpozionul internațional ”Relații româno-ucrainene. Istorie și contemporaneitate”, desfășurat la Satu Mare, în perioada 30-31 octombrie 2024, se înscrie în seria manifestărilor importante organizate de UUR în acest colț de țară.
Organizatorul acestui eveniment este Uniunea Ucrainenilor din România, prin Filiala Satu Mare. Partenerii evenimentului au fost: Instituția Prefectului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare, Consiliul regiunii Transcarpatia, Universitatea Națională din Ujgorod și Universitatea Națională din Cernăuți, Ucraina.
Instituțiile partenere, precum și administrațiile locale din România și Ucraina au fost reprezentate de: prefectul Ioan Tibil, președintele Pataki Csaba, managerul Liviu Marta, din România, și vicepreședintele Vasyl Demyanchuk, Myroslava Levch, șeful managementului administrativ al Consiliului regiunii Transcarpatia, Myroslava Korneliuk, șef adjunct al Departamentului de Cultură Naționalități și Religii al Administrației Militare regionale Ivano-Frankivsk, Ucraina.
Lucrările simpozionului au fost deschise de președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, care a subliniat importanța relațiilor de bună vecinătate, mai ales în contextul actual.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a mai spus că UUR a fost liantul acestor legături, iar eficiența activității acesteia a fost demonstrată în mod strălucit.
Din partea UUR au mai participat, Vasile Pasenciuc, prim-vicepreședinte, Ioan Herbil și Mihai Traistă, vicepreședinți, Maria Szabo Condrei, membru în Consiliul UUR și președinte al filialei Timiș, Vasile Buciuta, trezorier și Alexandru Mocernac președinte al Uniunii Tineretului Ucrainean din România.
De un interes deosebit din partea publicului larg s-au bucurat cele două comunicări din sesiunea plenară a simpozionului: ”Metodologia creării națiunii într-o eprubetă în contextul discursului slav din Europa Centrală și de Sud-Est”, prezentat de Oleh Beley din Polonia și ”Rutenismul politic – o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei și României” , susținut de Pavlo Fedaka din Ucraina. Autorii au atras atenția asupra pericolului ”rutenismului politic”, ca instrument de destabilizare, folosit de ruși în cele două țări.
Lucrările simpozionului au continuat, apoi, pe secțiuni. Au prezentat lucrări 65 de specialiști prezenți la eveniment, cărora li s-au alăturat alți zece, în sistem video-conferință, din România, Ucraina, Polonia și Republica Moldova.
Simpozionul a fost structurat pe patru secțiuni: Arheologie, Istorie și Relații Internaționale, Etnografie și istorie locală și Literatură, Lingvistică și Educație. Temele abordate au fost extrem de interesante și au contribuit la clarificarea mai multor aspecte legate de domeniile care au făcut obiectul simpozionului, iar dialogurile au fost vii și inspirate.
Participanții au apreciat organizarea impecabilă a acestui eveniment, care devine, cu fiecare ediție, tot mai interesant, cu un real impact științific și cultural.
„Constat cu bucurie că, pe an ce trece, simpozionul nostru se bucură de o tot mai largă participare, iar subiectele aduse în dezbatere sunt extrem de valoroase. Trebuie să subliniez aici, rolul de liant, de mediator și principal organizator al UUR, organizație care militează activ pentru promovarea relațiilor bilaterale româno – ucrainene pe toate planurile, în folosul celor două țări vecine și prietene” a subliniat dr. Liuba Horvat, Secretar general UUR și președinta Filialei UUR Satu Mare.

Citiți în continuare…

Share This