Situația procesului de retrocedare a terenurilor din Poienile de sub Munte, comună din județul Maramureș cu populație majoritar ucraineană, face obiectul interpelării pe care deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a adresat-o, de la tribuna Parlamentului, prim- ministrului Nicolae Ciucă, după ce i-a fost semnalat că, în localitate, procedurile de restituire a drepturilor de proprietate sunt îngreunate chiar de reprezentanții instituțiilor care trebuie să le soluționeze.
În cadrul ședinței de Consiliu local al comunei Poienile de sub Munte, pe 28 aprilie, reprezentanții Primăriei au prezentat situația Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care întâmpină dificultăți în procesul de retrocedare din cauza refuzului Ocolului Silvic Poieni de a desemna reprezentanți în vederea punerii în posesie a suprafețelor de teren forestier.
Este vorba de 44 poziții cu vegetație forestieră, pentru care au fost emise hotărâri ale Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, având amplasamente neschimbate.
Reprezentanții Ocolului Silvic își motivează poziția prin faptul că terenurile trebuie trecute din domeniul public în domeniul privat al statului, deși validările sunt pe vechile amplasamente, iar unele sunt realizate în baza sentințelor judecătorești.
În interpelare deputatul a făcut referire la decizia nr. 395 din 13.06.2017 a Curții Constituționale, potrivit căreia autoritatea competentă pentru soluționarea dosarelor care vizează reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră este Comisia județeană de fond funciar.
Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a solicitat premierului Nicolae Ciucă să-i comunice punctul de vedere al Guvernului cu privire la situația procesului de retrocedare a terenurilor din comuna Poienile de sub Munte și să precizeze dacă abordări similare se mai regăsesc și în alte județe ale țării.