Stadiul proiectului ”Sala de sport, sat Brodina, comuna Brodina, județul Suceava”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Atingerea obiectivelor comunității ucrainene din comuna Brodina, județul Suceava, respectiv implementarea unor proiecte pentru care a luptat alături de primarul localității, Vasile Uhliuc, reprezintă unul dintre dezideratele importante ale mandatului de deputat, pentru îndeplinirea căruia Nicolae Miroslav Petrețchi este hotărât să folosească toate demersurile parlamentare pe care le are la dispoziție.

Pe 25 septembrie, deputatul i-a adresat, din nou, de la tribuna Camerei Deputaților, o interpelare ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administrației, Adrian-Ioan Veştea, de data aceasta subiectul fiind stadiul proiectului de investiții al Sălii de Sport din comuna Brodina.

Această importantă localitate, alcătuită din 10 sate, cu o populație majoritar ucraineană, este situată într-o zonă montană spectaculoasă, într-un cadru natural mirific. Deși beneficiază de o infrastructură îmbunătățită în ultimii ani, în drumul său către o dezvoltare adecvată, localitatea are parte de diverse opreliști.

În acest sens, Nicolae Miroslav Petrețchi i-a comunicat ministrului că obiectivul de investiții „Sală de sport, sat Brodina, comuna Brodina, județul Suceava” figurează pe lista de sinteză a subprogramului „Săli de sport”, aprobat încă din luna mai, fapt confirmat de Compania Națională de Investiții printr-o adresă oficială către Primăria Brodina.

Deși Primăria Brodina a trimis la timp toate documentele solicitate şi, ulterior, a fost înștiințată de CNI că finanțarea obiectivului de investiții solicitat se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate subprogramelor din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, după atâta vreme, lucrurile sunt încă tergiversate.

În interpelarea sa deputatul a subliniat că acest proiect este vital pentru comunitatea etnicilor ucraineni din Brodina, este o investiție de care comuna are nevoie şi se încadrează în programul național de modernizare şi extindere a infrastructurii sportive. Construcția sălii de sport în această comună importantă poate avea o contribuție semnificativă la creșterea sănătoasă a generațiilor viitoare, evoluție de care este extrem de preocupat.

Citiți în continuare…

Share This