Stadiul proiectului ”Sală de sport”, depus de UAT Brodina, județul Suceava

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Dezvoltarea infrastructurii locale trebuie să reprezinte mereu o prioritate pentru orice coaliție guvernamentală. Cu toate acestea, încă există situații în care, din varii motive, autoritățile locale întâmpină dificultăți în accesarea fondurilor.

Un astfel de exemplu îl regăsim în comuna Brodina, județul Suceava, care, prin autoritățile locale, a depus spre finanțare către Compania Națională de Investiții, încă din anul 2020, proiectul „Sală de sport, sat Brodina, comuna Brodina, județul Suceava”. După doi ani, în octombrie 2022,  ca răspuns la o adresă  către CNI în vederea comunicării stadiului proiectului, UAT Brodina a primit o solicitare de completare a  anumitor documente în vederea promovării obiectivului de investiții în etapa a doua.

Cu toate că autoritățile locale au transmis documentele solicitate în timp util,  până în prezent nu au primit alte informații legate de stadiul proiectului sau de conformitatea documentelor depuse.

Drept urmare, în vederea clarificării celor menționate mai sus și în speranța rezolvării urgente a acestei probleme, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi s-a adresat  ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 360

,,Naș holos”, Nr. 360

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina; • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This