Tabăra de vară pentru copiii ucraineni din județul Satu Mare, desfășurată între 7 și 9 august, a fost o oportunitate grozavă pentru ca micii participanți să-și exprime creativitatea și să se conecteze cu tradițiile culturale. Organizată de Filiala Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România, la sediul organizației locale din Micula, tabăra s-a desfășurat în colaborare cu Muzeul Județean Satu Mare și Școala Gimnazială Gellert Sandor.
În cadrul evenimentului, copiii au participat la trei ateliere de creație, unde au explorat tehnici de pictură pe textile, lemn și hârtie, inspirate de teme tradiționale. Activitățile au fost coordonate de profesoarele Adriana Bejera-Horvat și Iurac Alexandra de la Școala Gellert Sandor din Micula, de dr. Mihaela Grigorean de la Muzeul Județean Satu Mare și de artista plastică profesionistă Cristina Gloria Opriș.
Atelierele au fost gândite pentru a stimula imaginația și expresivitatea copiilor. Picturile realizate de aceștia au surprins peisaje și simboluri profund legate de tradiții: soarele-floare, undele apei, spiralele de lumina, punctul și cercul perfecțiunii, frunza, florile și arborele care unifică cerul și pământul.
Tema „Mâna”, explorată în cadrul picturilor, ca simbol al prieteniei și comunicării, a fost reprezentată în diverse moduri, fiecare desen având o personalitate distinctă datorită culorilor și formelor alese de copii. Această temă a subliniat importanța gesturilor și a expresiei empatice în relațiile interumane.
Profesoara Adriana Bejera-Horvat a subliniat importanța unor astfel de evenimente pentru dezvoltarea personală și culturală a copiilor, subliniind angajamentul Uniunii Ucrainenilor de a promova tradițiile și creativitatea în rândul tinerelor generații.
Activitățile derulate în cadrul taberei de vară au inclus jocuri, cântece și voia bună, au adus zâmbete și bucurie pe fețele copiilor, care au primit și diplome de participare, și le-au oferit acestora ocazia de a valorifica și perpetua elemente esențiale ale culturii lor tradiționale.