Tradiţii de toamnă la ucrainenii din Satu Mare (Ziua recoltei)

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Diversitatea culinară de neegalat din cămara de toamnă a ucrainenilor, gospodari neîntrecuți, păstrători pasionați de tradiții și obiceiuri, a stârnit ropote de aplauze și admirație nedisimulată, duminică, 13 noiembrie, la Tarna Mare, la sărbătoarea „Tradiții de toamnă la ucrainenii din Satu Mare”.

Organizat de filiala Satu Mare a UUR, Muzeul Județean, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Primăria Tarna Mare, evenimentul a fost un prilej emoționant pentru cunoașterea și promovarea obiceiurilor ucrainenilor stabiliți pe aceste meleaguri.

Ansamblul ”Florile Tărnii” a prezentat o șezătoare tradițională din Ugocea (instructor, Bianca Angela Cionca), Adrian Lupescu a interpretat un splendid cântec popular ucrainean, care are și o versiune românească, Ansamblul de Academiei de Artă din Ujgorod (instructor Oxana Telep) a contribuit cu un program axat pe frumsețea folclorului ucrainean, iar grupul vocal ”Miculeanca” din Micula (instructor Loredana Morar) a încântat, de asemenea, auditoriul.

În spiritul unei adevărate frății, tinerii din România au interpretat cântece în limba ucraineană, iar cei din Ucraina au prezentat un spectaculos dans oșenesc, spectacolul fiind răsplătit cu aplauze de un public numeros, conștient că evenimentul este expresia unei comunități viguroase, care știe să-și pună în valoare obiceiurile și tradițiile seculare.

Gazda, primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius, a oferit câte o ”Diplomă de Gratitudine” președintelui UUR, Nicolae Miroslav Petrețchi, și președintelui UUR Satu Mare, dr. Liuba Horvat, pentru contribuția majoră la implementarea proiectelor transfrontaliere de dezvoltare a comunei.

Despre importanța sărbătorii au vorbit Vasile Buciuta, prim vicepreședintele UUR Satu Mare, Oxana Telep, prorector al Academiei de Cultură și Artă Ujgorod (Ucraina) și Janna Mykytiuk, director al Școlii Speciale din Hust (Ucraina).

”Evenimentul se înscrie în eforturile susținute pe care comunitatea ucraineană din județul Satu Mare le face pentru păstrarea identității culturale, lingvistice și promovarea valorilor autentice ale folclorului ucrainean. Filiala UUR Satu Mare cunoaște de câțiva ani încoace, o dezvoltare ascendentă, suita de manifestări excepționale organizate stau mărturie pentru afirmația mea, iar faptul că sunt prezenți atâția tineri îmi întărește convingerea că toate comorile neamului nostru sunt lăsate pe mâini bune” a declarat deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele UUR. 

Seara s-a încheiat cu degustări de bucate alese și o expoziție de artă culinară tradițională, dedicată Zilei Recoltei, specifică ucrainenilor din județul Satu Mare.

Citiți în continuare…

Share This