Uniunea Ucrainenilor din România continuă să primească refugiați din Ucraina. Sediile tuturor filialelor și organizațiilor locale din apropierea frontierei cu Ucraina, dar si din celelalte județe, sunt deschise pentru cetățenii ucraineni refugiați în România.
La Tulcea sediul organizației locale este deja neîncăpător și se caută soluții pentru cazarea tuturor celor care apelează la reprezentanții UUR prezenți la punctele de trecere a frontierei. Au fost demarate proceduri de achiziție de paturi, pături, medicamente și alte materiale și produse necesare.
Și la organizațiile din județele Suceava, Maramureș și Satu Mare continuă să sosească refugiați ucraineni, care primesc tot sprijinul și asistență din partea conaționalilor lor din localitățile ucrainene din România.
Oamenii sunt îndemnați să aducă la sediile UUR din toată țara alimente neperisabile, haine, pături și produse de igienă, care vor ajunge la miile de ucraineni, aflați în prezent de ambele părți ale frontierei româno-ucrainene. UUR a răspuns apelului Ambasadei Ucrainei la București, iar primul transport umanitar se îndreaptă deja spre frontiera cu Ucraina.
Amintim că Uniunea Ucrainenilor din România a decis să deschidă unui fond, denumit ”Pentru pacea în Ucraina și solidaritate cu poporul ucrainean”, în vederea acordării de sprijin umanitar cetățenilor ucraineni din zonele afectate de conflict, la care pot contribui etnicii ucraineni din România, și nu numai.
În acest scop au fost deschise două conturi la Banca Comercială Romana sector 1, București.
COD IBAN: RO69RNCB0209006157870001 – RON
COD IBAN: RO42RNCB0209006157870002 – USD
COD IBAN: RO60RNCB0185006157870005 – EURO