Uniunea Ucrainenilor din România își exprimă solidaritatea cu Ucraina

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România își exprimă solidaritatea deplină cu Ucraina și urmărește cu îngrijorare situația tensionată de la frontiera ucraineano-rusă.

UUR salută poziția României privind susținerea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei, precum și demersurile şi declaraţiile oficialilor români pentru spijinirea statului ucrainean, în contextul tensiunilor generate de concentrarea trupelor ruseşti la graniţele Ucrainei, reafirmându-și deschiderea pentru colaborare cu toate instituţiile competente ale statului român, prin punerea în mod constant la dispoziţia acestora de informări şi analize pertinente.

În acest context, UUR subliniază importanța dialogului și susţine continuarea eforturilor diplomatice, ca unică modalitate de soluţionare a actualei crize, aminitind, totodată, că interzicerea folosirii forţei şi a ameninţării cu forţa reprezintă unul dintre principiile fundamentale care guvernează relaţiile dintre state.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This