UUR a oferit daruri de Crăciun ucrainenilor de toate confesiunile religioase

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene
Colindatul este o cale de rugăciune și de comuniune în Hristos, născut în ieslea Betleemului, de aceea, an de an, în pragul sărbătorilor prilejuite de Nașterea Domnului, în bisericile ucrainene din România enoriașii își unesc glasurile pentru a cânta colinde de Crăciun, vestind Nașterea Domnului.
 
Anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Uniunea Ucrainenilor din România a ales să le facă o surpriză credincioșilor ucraineni, aparținând tuturor confesiunilor religioase, oferindu-le peste 13 000 de pachete la nivel național.
 
De aceste cadouri s-au bucurat credincioși ce aparțin cultelor: Ortodox, Greco-Catolic, Baptist, Penticostal, Adventist de Ziua a Șaptea, din județele Arad, Botoșani, Caraș Severin, Maramureș, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea și din București, cu excepția Bisericii ortodoxe din Crăciunești, Mănăstirii ortodoxe din Rona de Sus, Bisericii ortodoxe ucrainene nr.2 din Poienile de sub Munte și a Bisericii ortodoxe din Câmpulung la Tisa, județul Maramureș, care nu au dorit să primească darurile de Crăciun oferite UUR enoriașilor săi.

Citiți în continuare…

Clopotel 210, octombrie 2024

Clopotel 210, octombrie 2024

În această ediție, puteți citi:  povestirea „A venit toamna” de Oksana Neamciuc; – povestirea „Broscuță...

Share This