UUR și Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean au semnat un protocol de colaborare

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România a semnat vineri, 30 august, un Protocol de colaborare cu Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România, ceremonia oficială desfăşurându-se la sediul filialei sale maramureșene din Sighetu-Marmației. Din partea UUR documentul a fost semnat de președintele Uniunii, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, iar din partea Vicariatului – de părintele vicar Vasile Colopelnic.

Protocolul de colaborare reprezintă consfințirea unei colaborări deja existente și funcționale, documentul semnat fiind o bază pentru continuarea și aprofundarea unui dialog permanent și eficient intre cele două părți. Obiectul Protocolului îl constituie dezvoltarea, pe o bază bine definită şi transparentă, a cooperării între Uniunea Ucrainenilor din România şi Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România, în vederea utilizării expertizei şi competențelor specifice pentru derularea de proiecte şi acțiuni comune care să conducă la conservarea limbii ucrainene, promovarea tradițiilor şi întărirea identității spirituale a etnicilor ucraineni din România.

În baza acestui Protocol părțile se angajează să dezvolte și să intensifice sprijinul pentru viața religioasă a persoanelor aparținând minorității ucrainene din România, pentru a asigura atât integritatea și solidaritatea comunității ucrainene, cât și prosperitatea acesteia. De asemenea, UUR și Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România vor depune eforturi pentru a combate orice încercare de divizare și dezbinare a comunității ucrainene din România și vor acorda o atenție deosebită menținerii unității etnicilor ucraineni din România.

Totodată părțile se angajează să colaboreze în realizarea, editarea și tipărirea de cărți de spiritualitate greco-catolică în limba ucraineană și vor efectua demersuri comune pentru susținerea proiectelor desfășurate de cele două entități.

Uniunea Ucrainenilor din România își propune să semneze documente similare cu toate cultele religioase de care aparțin ucrainenii din România.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This