Filiala Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat, duminică, 14 martie, 207 ani de la nașterea poetului ucrainean Taras Șevcenko.
La eveniment au participat deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi – președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Ilie Costel – consilier UUR, Ilie Sauciuc – președintele filialei Suceava a UUR, Vasile Șoiman – primarul comunei Bălcăuți, Adrian Popoiu – primarul orașului Siret, Iulian Chideșa – viceprimarul comunei Bălcăuți, Niculina Clapon, Elena Torac, Brîndușa Peslari, Cristina Chideșa, Rodica Șoiman, Nicolae Ciocan și Ovidiu Tcaci – membri ai Comitetului filialei Suceava a UUR, Petru Șoiman, Vasile Mehno și Ion Gorban – consilieri locali ai UUR, precum și alți membri ai organizațiilor locale.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire a lui Taras Șevcenko la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Negostina, oficiată de preotul paroh Daniel Petrașuc. În cuvântul său, el a evidențiat rolul celor doi mari poeți Taras Șevcenko și Mihai Eminescu în dezvoltarea literaturii ucrainene și, respectiv, literaturii române, dar și a celei universale.
Acțiunea culturală a continuat cu ceremonia depunerii coroanelor și jerbelor de flori la bustul marelui Kobzar, situat în fața Căminului Cultural din satul Negostina.
Președintele UUR, Nicolae Miroslav Petrețchi, a evidențiat importanța lui Taras Șevcenko pentru cultura ucraineană, remarcând faptul că UUR organizează în luna martie o serie de evenimente în cadrul „Zilelor Taras Șevcenko” în toate localitățile cu populație preponderent ucraineană, marea majoritate dintre acestea în parteneriat cu școlile în care se predă limba ucraineană și cu bisericile în care se slujește în limba ucraineană. Nicolae Miroslav Petrețchi a mulțumit statului român pentru susținerea acordată minorităților naționale, inclusiv celei ucrainene, ceea ce dă posibilitatea organizării unor astfel de manifestări, precizând că România este a doua țară din lume, după numărul de busturi ale marelui Kobzar.
Primarul comunei Bălcăuți, Vasile Șoiman, a arătat că în Negostina și Bălcăuți spiritul ucrainean este la el acasă și că reabilitarea Căminului Cultural din Negostina dă posibilitatea ucrainenilor din județul Suceava să organizeze aici diferite activități culturale.
Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a declarat că, deși nu este etnic ucrainean, este un mare admirator al сulturii ucrainene, nelipsind în niciun an de la manifestările dedicate poetului Taras Șevcenko.
După terminarea manifestărilor a avut loc o întâlnire de lucru a deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi cu primarul și viceprimarul comunei Bălcăuți, cu primarul orașului Siret și cu cei șapte consilieri locali ai UUR din județul Suceava.