Vizită de lucru a președintelui UUR Nicolae Miroslav Petrețchi în județul Galați

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Luni, 17 iulie, președintele UUR Nicolae Miroslav Petrețchi a efectuat o vizită de lucru la sediul Filialei Galați a Uniunii Ucrainenilor din România, unde a discutat despre viața de zi cu zi, obiectivele și provocările comunității ucrainene din județul Galați. Eforturile de sprijinire a inițiativelor culturale și comunitare menite să asigure dezvoltarea și prosperitatea pe termen lung a etnicilor ucraineni din județ, precum și integrarea în sistemul de învățământ românesc a elevilor ucraineni refugiați în județul Galați s-au aflat, de asemenea, pe agenda discuțiilor.

În cadrul întâlnirii, Nicolae Miroslav Petrețchi a avut un dialog constructiv cu președinta Filialei Galați a Uniunii Ucrainenilor din România, doamna Ileana Leon, și cu două reprezentante ale copiilor ucraineni refugiați în județul Galați, Oleksandra Shmyhol și Olha Cherniienko, pentru  a înțelege cât mai bine provocările cu care se confruntă acești tineri în procesul de integrare în societatea românească și în sistemul de învățământ din România, și pentru a identifica împreună soluții pentru problemele stringente ale acestora. Acesta a subliniat importanța sprijinului reciproc în asigurarea unei adaptări și integrări cât mai ușoare și eficiente în sistemul educațional românesc a elevilor ucraineni refugiați în județul Galați. Nicolae Miroslav Petrețchi și-a reafirmat angajamentul de a susține refugiații ucraineni în toate demersurile lor de integrare socială și educațională.

La discuții au participat și președintele Filialei București a UUR, dl Mihai Traista, secretarul Consiliului (Radei) UUR, dna Tereza Șendroiu, consilierul superior al UUR, dl Costel Ilie, administratorul UUR, dna Cornelia Partenie, și  asistentul manager junior, dl Fabian Popovici.

Citiți în continuare…

Share This