O delegație ucraineană de profesori de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Suceava a realizat, pe 5 iunie, o vizită importantă la Liceul “Liderul” din Boian, regiunea Cernăuți, Ucraina. Această întâlnire face parte din Proiectul educațional de colaborare “Vecini în Europa unită”, având drept scop cooperarea multilaterală între cele două instituții școlare.
Delegația suceveană a fost compusă din profesorii Popescu Anamaria, Martineac Delia, Luminița Ștefănel, Hopulele Marcela, Divisevici Ana-Maria, Timoficiuc Ana-Maria, Diana Sirețian, însoțiți de director, prof. dr. Silvia-Corina Nuțu. Vizita a inclus participarea la un program artistic emoționant, intitulat “Adio, clasele primare”, susținut de absolvenții clasei a IV-a și grupul folcloric “Nadia”, coordonat de prof. Olena Toma.
În cadrul evenimentului, protocolul de colaborare între Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava și Liceul “Liderul” Boian a fost reînnoit, iar delegația a făcut popasuri spirituale la Mănăstirea de maici „Nașterea Maicii Domnului” din Boian, unde se află icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, și la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de urmașii cărturarului Ion Neculce. Aici, profesorii au vizitat muzeul bisericii și au cinstit memoria lui Ieraclie Porumbescu, care a slujit în acest sfânt lăcaș.
La eveniment au participat reprezentanți ai administrației locale, ai comunității românești din regiunea Cernăuți și ai diplomației românești în Ucraina, inclusiv Nicolae Dan Constantin, Consul/ministru plenipotențiar în cadrul Consulatului General al României în Cernăuți, Olga Ostafii, metodist la Centrul Calității Cunoștințelor, Departamentul Educației și Știință din cadrul Administrației Militare Regionale Cernăuți, Vasile Babi, viceprimarul comunei Boian, Jaclina Panasiuc, șefa Departamentului pentru educație Boian, Maria Toacă-Andrieș, publicistă și eseistă din regiunea Cernăuți, președinta societății „Doamnele Române”. Întreaga audiența a asistat la o călătorie imaginară prin istoria localității și a liceului din Boian, expusă de elevi ai școlii.
Prof. Delia Martineac a transmis mesajul președintelui UUR Suceava, Ilie Sauciuc, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană în cadrul ISJ Suceava, subliniind deschiderea organizației către colaborare și sprijinirea activităților educative.
În urma vizitei anterioare a delegației Liceului “Liderul” Boian la Suceava, aceștia au admirat pictura murală de pe peretele bibliotecii colegiului, simbol al solidarității față de poporul ucrainean. În semn de reciprocitate, pe peretele liceului din Boian a fost pictată o imagine simbolizând pacea, armonia și prietenia dintre cele două popoare vecine.
Schimbul de experiență a fost un pas important în consolidarea relațiilor dintre cele două comunități, demonstrând angajamentul reciproc pentru o colaborare fructuoasă și de durată în domeniul educațional.