Zilei Armatei Române – un omagiu adus militarilor și veteranilor

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Cu ocazia Zilei Armatei Române, aniversate în fiecare an la 25 octombrie, de la tribuna Parlamentului Nicolae Miroslav Petrețchi a dorit să aducă un omagiu atât militarilor, cât și veteranilor, care au eliberat localitățile românești de sub ocupație străină, întregind țara și unind cetățenii acesteia.

Actele de curaj, determinarea, onoarea și sacrificiul militarilor în trecut, precum și contribuția esențială în gestionarea crizei sanitare provocate de pandemia Sars-Cov-2, au transformat Armata Română în instituția care se bucură de cea mai mare încredere a populației, care contribuie la asigurarea prosperității, securității și echilibrului la nivel național, regional și chiar mondial.

Perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial a fost una prolifică pentru Europa, iar unificarea europeană a eliberat continentul de secole de contradicții și război. Această abordare a condus la promovarea păcii, unității, democrației şi reconcilierii, transformând vechiul continent într-un model al schimbării în bine.

Din nefericire, chiar şi în această parte a lumii ne confruntăm cu diverse provocări, restrânse ca număr şi reduse ca intensitate, dar capabile să pună în pericol securitatea regională, în cazul neacordării atenției cuvenite acestora. De aceea, deputatul a subliniat, că fiecare dintre noi trebuie să depună eforturi suplimentare pentru creșterea încrederii și speranței în pace și unitate.

În final, în numele Uniunii Ucrainenilor din România parlamentarul și-a exprimat întreaga recunoștință tuturor celor care au onorat și onorează haina militară, datorită curajului, eroismului și devotamentului cărora, putem trăi, ne putem exprima și manifesta liber într-un stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil.

La mulţi ani Armatei Române!

Citiți în continuare…

Share This