Zilele Culturii Ucrainene – Ediția a V-a, organizate la București

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Comitetul filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat în perioada 25-27 iunie 2022 „Zilele Culturii Ucrainene – Ediția a V-a”, eveniment cultural care are ca scop prezentarea diferitelor aspecte ale  culturii ucrainene, de la literatură la gastronomie, și care se înscrie eforturilor depuse de UUR pentru promovarea culturii ucrainene în România.

La eveniment au participat membri și membri simpatizanți ai Uniunii Ucrainenilor din România, studenți, ziariști, scriitori, refugiați din Ucraina.

În deschiderea evenimentului au vorbit președintele filialei UUR București, Mihai Traista, prim vicepreședintele UUR, Bogdan Moisei, profesor universitar dr. Volodymyr Antoficiuk de la Universitatea „Iurii Fedkovyci” din Cernăuți și reprezentanta Ambasadei Ucrainei în România, Svitlana Pryhodko.

Deschiderea oficială a evenimentului a fost urmată de lansarea cărții „Ucrainenii și rușii. Aspecte imagologice” de Mihai Traista, prezentată de dr. conf. Maria Irod și avocat Cecilia Maran, iar actrița Magda Băcescu a citit prezentările profesorilor dr. Antoaneta Olteanu și dr. Constantin Geambașu. Moderatorul acestui eveniment a fost actorul Ștefan Apostol. A fost organizat şi un moment interactiv, un concurs cu publicul, intitulat „Cât de bine cunoaștem cultura ucraineană?”, participanții fiind invitaţi să răspundă la o serie de întrebări despre istorie, gastronomie, muzică și literatură ucraineană. Câștigătorii au primit diplome și cărți.

În cadrul evenimentului a avut loc și o prezentare detaliată a publicațiilor UUR: revista „Naș Holos” a fost prezentată de redactorul-șef Irina Moisei, revista „Ecouri Ucrainene” de redactorul Corneliu Irod, ziarul „Ukrainskyi Visnyk” de redactorul-șef Mihai Mihailiuc, ziarul „Curierul Ucrainean” de redactorul Ștefania Pietreanu, ziarul „Vilne Slovo” și ”Clopoțel” revistă pentru copii, de Mihai Traista.

Cu aceeaşi ocazie a  fost organizată expoziția „Taras Șevcenko văzut de caricaturiștii lumii”, sub îngrijirea artistului plastic Radu Iațcu, care a prezentat portrete ale lui Taras Șevcenko realizate de artiști din țări precum: Ucraina, România, Bulgaria, Polonia, Croația, Grecia, Macedonia, Austria, Elveția, Belgia, Franța, Spania, Portugalia, Brazilia, Maroc, Turcia, Egipt, Palestina și Iran.

A urmat  un recital de muzică și poezie susținut de Petru Șoiman, Florin Țuțuianu, Traian Chiricuță şi Nicu Nicușor, printre alții. Seara s-a încheiat cu vizionarea filmului artistic „Donbass”, în regia lui Sergei Loznitsa.

A doua zi, după slujba religioasă de la Biserica Ortodoxă Ucraineană din București, oficiată de părintele Volodymyr Malkovyci, a avut loc prezentarea unor volume traduse din limba ucraineană în limba română, de către Mihai Hafia Traista, Corneliu Irod, Mihaela Herbil, Maria Semeniuc, Aliona Bivolaru sau Aspazia Zeguș. După prezentare a urmat un concurs de recitare a unor poezii ucrainene traduse în limba română, fiecare concurent citind o poezie, la prima vedere, în fața publicului. Câștigătorii, care au fost desemnaţi prin votul publicului, au primit diplome și cărți.

În încheiere a avut loc un recital de muzică și poezie susținut de Petru Șoiman, Florin Țuțuianu, Dan Vasilescu şi Natalia Pancec, împreună cu grupul vocal al Filialei București, „Tysa”. Actorii Magda Băcescu și Ștefan Apostol au prezentat un moment artistic, iar la finalul recitalului a avut loc un moment emoționant, atunci când un refugiat ucrainean a cântat o melodie despre războiul din Ucraina, împreună cu copiii săi.

Citiți în continuare…

Share This