Ziua minorităţilor naţionale din România marcată de filial suceveană a UUR

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Bucovina a fost, în perioada 17-19 decembrie 2022, gazda unui eveniment amplu, care a marcat “Ziua minorităților naționale”, într-o regiune istorică model pentru buna conviețuire și toleranță între numeroasele etnii conlocuitoare. UUR Filiala Suceava, Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava și Casa de cultură a Studenților Suceava și-au dat mâna pentru a onora minoritatea ucraineană, a treia ca mărime în România.

Echipa de actori ai Teatrului Dramatic Regional ”I. Ozarkevych”, aflată trei zile în orașul cetății de scaun, a vizitat, pe 17 decembrie, sediul UUR Suceava, președintele Ilie Sauciuc vorbindu-le despre activitățile culturale, acțiunile de sprijinire a refugiaților și ucrainenilor rămași acasă. Actorii au fost impresionați de activitatea publicistică a UUR, au primit ziare, reviste și cărți în limba ucraineană și a fost încheiat un acord privind comemorarea scriitoarei ucrainene Olga Kobylianska, prilej cu care trupa va juca, la Suceava, piesa ”Земля”.

Pe 18 decembrie, etnici ucraineni, refugiați din Ucraina, cadre didactice care predau limba ucraineană în județ au vizionat piesa de teatru «Гуцульський рік», în regia lui Dmytro Chyborak, artist emerit al Ucrainei, care a impresionat asistența spunând că, „în timp ce soldații ucraineni se află pe front și luptă cu hoarda moscovită, echipa de actori poarta lupta pe scenă, pentru a arăta întregii lumi că Ucraina a existat, există și va continua să existe!”. Dmytro Chyborak a mulțumit pentru invitația de a participa la manifestarea dedicată ”Zilei minorităților naționale”, deplasarea fiind posibilă doar cu aprobarea Administrației Prezidențială a Ucrainei”.   

Președintele UUR Suceava, Ilie Sauciuc, a precizat că ideea organizării spectacolului a apărut în urma recentei vizite în Kolomeia, unde delegația a participat la o reprezentație a Teatrului. El a mulțumit pentru sprijin conducerii UUR și președintelui Nicolae Miroslav Petrețchi. Teatrul din Kolomeia urmează a fi invitat, în luna mai, la Festivalul Internațional de Teatru ce se va desfășura la Suceava, iar trupa Teatrului municipal ”Matei Vișniec” din Suceava va fi invitată, în luna septembrie, la Festivalul Internațional de teatru din Kolomyia.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 358

,,Naș holos”, Nr. 358

În această ediție, puteți citi:  • Sărbătorirea centenarului Taras Șevcenko în Bucovina; • Prometeu al Pământului de...

Share This