1010 ani de la punerea pietrei de temelie a catedralei Sfânta Sofia din Kiev

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Filiala Cluj a UUR în parteneriat cu specializarea Limba și literatura ucraineană din cadrul Departamentului de limbi și literaturi slave a Facultății de Litere – UBB a organizat la data de 11.12.2021 manifestarea științifico-culturală dedicată celor „1010 ani de la punerea pietrei de temelie a catedralei Sfânta Sofia din Kiev”.

Gazda evenimentului, lector dr. Mihaela Herbil, a vorbit despre istoria capodoperei arhitectonice a Kievului, care datează din perioada lui Volodymyr cel Mare, și care a servit, de-a lungul timpului, drept centru politic, social şi cultural. Aici, au avut loc încoronări de prinţi, confirmări de ambasadori, au fost semnate tratate, tot aici, funcționând și prima bibliotecă. „…neobişnuită şi slăvită în toate ţările, cum nu se poate găsi alta peste tot pământul, de la est la vest”, avea să spună despre frumosul edificiu mitropolitul Ilarion în „Slovo pro Zakon i Blahodat” („Cuvânt despre Lege şi Binecuvâtare”).

Lyudmyla Dorosh, în comunicarea sa „Catedrala Sfintei Sofii – simbol al pământurilor ucrainene din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre”, a evidențiat date despre arhitectura de excepție a Catedralei: Sofia Kieveană este celebră pentru mozaicurile şi frescele ce ornează zidurile interioare, stâlpii şi bolţile acesteia, lucrările fiind realizate de maeştri bizantini. Interiorul catedralei s-a păstrat încă din sec al XI-lea cu excepţia câtorva părţi. S-au păstrat 3000 metri pătrați de fresce şi 260 metri pătrați de mozaic. Mozaicurile în 177 de nuanţe şi culori au o valoare inestimabilă. În finalul întâlnirii, cei prezenți au putut viziona un film documentar despre ansamblul Sfintei Sofii.

Ne-au onorat cu prezența cadrele didactice universitare: directorul de departament lector dr. Katalin Balázs, lector dr. Judit Bartalis, lector dr. Cristina Silaghi, lector dr. Mihaela Herbil, redactorul-șef al revistei „Dzvonyk” („Clopoțel”), Lyudmyla Dorosh, redactorul aceleiași reviste, jurnalista Olga Senyshyn, studenții și membrii Filialei clujene a UUR. Întâlnirea virtuală a avut loc într-o atmosferă deosebit de relaxantă, plăcută și productivă, asigurată de toți cei prezenți.

Citiți în continuare…

Share This