România continuă să sprijine parcursul european al Ucrainei, precum și stabilizarea economică a Ucrainei, inclusiv prin disponibilitatea de a participa la reconstrucția localităților ucrainene distruse de război. Concluzia a fost desprinsă din întâlnirea pe care președintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a avut-o marţi, 14 iunie, cu prim adjunctul președintelui Radei Supreme a Ucrainei, Oleksandr Kornienko.
Din componența delegației Camerei Deputaţilor a făcut parte și deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi. La întâlnire au participat, de asemenea, vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciuc și președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senat, Angel Tîlvăr.
Membrii delegației ucrainene au dorit, cu această ocazie, să mulțumească statului român pentru ajutorul oferit de la începutul războiului. Recunoștința acestora s-a îndreptat și către reprezentanții Parlamentului României, pentru susținerea politică și solidaritatea față de vecinii noștri.
Mulțumiri speciale au fost adresate deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi, pentru sprijinul oferit de către UUR Ucrainei, cetățenilor ucraineni refugiați în România, precum și ucrainenilor rămași acasă.