Întrevedere la Camera Deputaților cu Ambasadorul Ucrainei la București

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Marți, 11 octombrie, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a avut o întrevedere cu noul ambasador al Ucrainei la București, E.S. domnul Ihor Prokopchuk, alături de președintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților, domnul Laurențiu-Dan Leoreanu, și de președintele Grupului parlamentar de prietenie România-Ucraina, din Parlamentul României, domnul Ioan Balan.

Cu această ocazie, partea română a condamnat agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei, reiterând sprijinul ferm al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

În intervenția sa din cadrul întrevederii Domnul Petrețchi a amintit că legislativul român este printre primele care au condamnat cu fermitate agresiunea armată masivă a Federației Ruse asupra Ucrainei. De asemenea, parlamentarul a vorbit despre importanța consolidării cooperării bilaterale pe linia diplomației parlamentare și despre necesitatea îmbunătățirii și susținerii cooperării transfrontaliere între România și Ucraina, în beneficiul comunităților locale și al autorităților administrativ-teritoriale din zonele de frontieră. Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat și faptul că minoritățile, ucraineană din România și cea română din Ucraina, rămân o punte de legătură dintre țările noastre.

Printre temele abordate s-au numărat: situația și drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina și, respectiv, minorității ucrainene din România, securitatea energetică și alimentară, perspectiva europeană și euro-atlantică a Ucrainei și participarea României la reconstrucția statului vecin.

Ambasadorul Ucrainei la București a prezentat pe larg urmările atacului cu rachete lansat de Rusia asupra marilor orașe și infrastructurii civile ucrainene. Diplomatul ucrainean a vorbit despre necesitatea extinderii contactelor între parlamentele celor două state și a mulțumit României pentru sprijinul acordat și solidaritatea manifestată față de Ucraina încă de la declanșarea agresiunii militare ruse.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This