”Elevi acum – profesori în devenire”, proiect educațional internațional inițiat de Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, împreună cu Colegiul Pedagogic al Universității Naționale de Stat ”Yuriy Fedkovichy” din Cernăuți, Ucraina, este un concept ambițios al cărui scop îl reprezintă dezvoltarea competenţelor de exprimare psihopedagogică şi a conduitelor didactice performante ale elevilor de liceu.
Inițiat în urmă cu cinci ani, din acest an proiectului i s-a alăturat ca partener și Uniunea Ucrainenilor din România, Filiala Suceava, sub coordonarea prof. dr. Nuțu Silvia-Corina-director, prof. Gabriela Cazac- director adjunct și prof. Lucia Mihoc- inspector școlar, miza academică fiind aceea a creșterii eficienţei calităţii procesului instructiv-educativ.
Această inițiativă se adresează elevilor din clasele IX-XII- profil învăţător/educatoare, educator/puericultor şi cuprinde 3 secţiuni: Eseuri, Proiecte de activităţi extraşcolare şi Miniproiecte de cercetare psihopedagogică.
Pe 9 decembrie a sosit la Suceava, pentru a reînnoi Acordul de parteneriat, o delegatie din Ucraina, formată din directoarea colegiului partener, Paliy Natalia Teodorivna, directoar adjunct Juk Myroslava Ivanivna, șeful Centrului de Cooperare Internațională Bachynskiy Dmytro și profesorii metodiști Mațkuljak Olha Anatoliyvna, Hudyma Liudmyla Volodymyrivna.
Delegația ucraineană a vizitat Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și a participat la sesiunea de lucru pentru stabilirea activităților ce se vor derula. Acordul a fost parafat de reprezentanții celor trei instituții partenere: prof. dr. Silvia-Corina Nuțu, directoarea Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Suceava, prof. Ilie Sauciuc, președintele UUR Suceava și prof. dr. Paliy Natalia Teodorivna, director al Colegiului Pedagogic a Universității Naționale ”Yuriy Fedkovichy”.
Oaspeții au poposit la sediul UUR din Suceava în biblioteca organizației pentru a selecta o serie de volume în limba româna, primite în dar. Ilie Sauciuc a subliniat că UUR are o mare deschidere către învățământul în limba maternă ucraineană și sprijină inițiativele venite din această direcție.