Situația alarmantă a deșertificării României impune măsuri urgente

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Primele alegeri au trecut și recuplarea la problemele stringente ale oamenilor devine urgentă. În calitate de deputat din partea Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi amintește, într-o interpelare adresată prim-ministrului Marcel Ciolacu, situația alarmantă a deșertificării din țara noastră.

Fenomenul de deșertificare, adesea subestimat în România, devine tot mai vizibil, în special în sudul țării. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, solurile nisipoase avansează cu până la 1.000 de hectare pe an în anumite zone, transformând sudul țării într-o regiune din ce în ce mai neprielnică pentru agricultură. Aproximativ 40% din suprafața agricolă a României se află în regiuni cu risc crescut de deșertificare, ceea ce poate constitui un pericol real pentru siguranța națională.

In textul interpelării, Nicolae-Miroslav Petrețchi îi amintește premierului Marcel Ciolacu că printre măsurile principale de reducere a deșertificării

 se numără plantarea de arbori pentru fixarea nisipurilor. Cu toate acestea, ritmul actual de implementare a acestor măsuri este mult prea lent în comparație cu amploarea deșertificării și a degradării terenurilor.

Domnul Petrețchi i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să comunice punctul de vedere al Executivului cu privire la acest fenomen și măsurile concrete întreprinse pentru combaterea acestuia, solicitare la care așteaptă un răspuns oficial. ”Este esențial să accelerăm plantarea de arbori și să identificăm noi modalități de încetinire sau combatere a deșertificării, pentru a proteja cetățenii și economia țării. Voi continua să monitorizez evoluția acestui demers”, mai subliniază Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This