Măsuri ferme împotriva încălcărilor legislației în domeniul minorităților

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Nicolae Miroslav Petrețchi a susținut o declarație politică în ședința de plen a Camerei Deputaților, în care a accentuat necesitatea continuării asigurării garanțiilor privind protecția drepturilor minorităților naționale.

El a amintit, că, de regulă, cu ocazia Zilei Internaționale a Limbii Materne, care este marcată în fiecare an la  21 februarie, auzim alocuțiuni în care este subliniată importanța promovării multiculturalității, a diversității lingvistice și a valorilor universale, întrebându-se, retoric, oare este suficient să ne rezumăm la cuvinte privind importanța acestei zile sau trebuie să reflectăm și asupra modului în care reușim să conservăm și să promovăm patrimoniul mondial material și imaterial.

România reprezintă un model de bune practici în materia promovării identității etnice, lingvistice și culturale a persoanelor aparținând minorităților naționale, cu toate acestea, în repetate rânduri, de la tribuna Parlamentului, Nicolae Miroslav Petrețchi a subliniat necesitatea asigurării garanțiilor privind protecția drepturilor minorităților naționale, prezentând exemple de încălcări ale acestora.

Reprezentantul comunității ucrainene în Parlamentul României, a subliniat că, din nefericire, lejeritatea cu care au fost tratate cazurile semnalate, precum și lipsa măsurilor ferme, au făcut ca diverse probleme să apară în cele mai neașteptate domenii, unde, însăși funcționari responsabili cu aplicarea prevederilor constituționale și legale privind conservarea limbii materne, necunoscând sau prefăcându-se că nu cunosc cadrul legal, au ajuns să organizeze până și așa-zise dezbateri care pun la îndoială însăși necesitatea instruirii în limbă maternă, felul în care aceasta îi ajută pe copii și în ce anume constă, ori, în cazuri și mai grave, să solicite chiar managerilor instituțiilor de învățământ să reducă sau să înlocuiască studiul limbii materne cu o limbă modernă, culmea, studiată opțional.

Limba maternă nu trebuie să reprezinte o monedă electorală, iar, prin neacordarea atenției cuvenite, s-ar putea ajunge ca, peste câțiva ani, să nu mai putem celebra această zi, a declarat deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi.

Citiți în continuare…

Share This