Aprofundarea colaborării dintre UUR și Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Sâmbătă, 3 aprilie, la Sighetu Marmației, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a avut o întrevedere cu reprezentantul Vicariatului Greco-Catolic Ucrainean din România, părintele vicar Vasile Colopelnic, pentru a analiza împreună oportunitățile de colaborare dintre Uniunea Ucrainenilor din Romania și Vicariat.

Au fost trecute în revistă aspecte curente ale colaborării bilaterale, cu accent pe continuarea acestei cooperări pe parcursul anului 2021. Cu această ocazie președintele UUR a subliniat rolul și importanța Bisericii în păstrarea identității culturale, spirituale și lingvistice a ucrainenilor și a reafirmat disponibilitatea de a sprijini Vicariatul în activitatea sa social-culturală și social-caritabilă.

Nicolae Miroslav Petrețchi și părintele vicar Vasile Colopelnic au convenit să realizeze în comun mai multe acțiuni socio-culturale la sediile organizațiilor sau filialelor UUR, iar membrii Uniunii vor participa la proiecte de voluntariat, organizate de Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România. Totodată a fost discutată şi posibilitatea implicării Uniunii Ucrainenilor din România în organizarea hramurilor bisericilor din subordinea Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean.

O atenție deosebită a fost acordată educației în limba maternă a copiilor ucraineni, iar UUR și Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean vor organiza, în parteneriat, tabere de vară pentru elevii care studiază în limba ucraineană, atunci când situaţia epidemiologică o va permite.

De asemenea, Nicolae Miroslav Petrețchi a prezentat acțiunile derulate de membrii Comisiei pentru tineret a UUR, de igienizare și salubrizare a albiilor și cursurilor râurilor din localitățile cu populație majoritar ucraineană, și de împădurire la nivel local, iar părintele vicar Vasile Colopelnic și-a exprimat întreaga susținere pentru astfel de inițiative.

Citiți în continuare…

Share This