Atelier de creație „În așteptarea Sărbătorilor Pascale”, la UUR-Siret

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În fiecare duminică, începând cu ora 14:00, tinerii ucraineni din Siret sunt invitați să participe la activități recreative desfășurate la sediul local al organizației Uniunii Ucrainenilor din România. Ideea a venit după ce un atelier dedicat apropierii Sărbătorilor Pascale i-a fascinat la propriu pe copiii ucraineni.

În era tehnologiei, în care jocurile electronice domină atenția copiilor, o inițiativă lăudabilă a organizației Siret a Uniunii Ucrainenilor din România îi îndeamnă pe cei mici să-și pună imaginația la treabă prin activități practice și creative.

Sub îndrumarea președintelui organizației UUR-Siret, Constantin Popescu, și a profesoarei Mirabela Carpiac de la Școala Gimnazială „Petru Mușat” din localitate, pe 31 martie, elevii s-au adunat cu entuziasm la atelierul de creație „În așteptarea Sărbătorilor Pascale”.

Participanții au petrecut o după-amiază plină de inspirație și bucurie cu decorarea ouălor și crearea de decorațiuni pascale, într-o atmosferă relaxantă și distractivă. Succesul evenimentului a fost atât de evident, încât organizatorii au decis să îl transforme într-o inițiativă permanentă.

Activitatea a oferit o alternativă sănătoasă jocurilor electronice și a pus în valoare tradițiile și obiceiurile pascale, prin implicarea comunitară. Feedback-ul pozitiv primit din partea participanților a consolidat convingerea că aceste ateliere sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor de etnie ucraineană din zonă.

Citiți în continuare…

Share This