Declarație politică: Importanța consolidării relațiilor bilaterale

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Într-un sistem internațional caracterizat prin interconectare și interdependență crescândă între state, consolidarea relațiilor bilaterale reprezintă o opțiune strategică, care apropie statele și contribuie la prevenirea sau soluționarea crizelor regionale sau globale.

De la tribuna Parlamentului Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat, miercuri, 7 februarie, că România a demonstrat că înțelege pe deplin importanța consolidării relațiilor bilaterale, în special în actualul context geopolitic, recurgând la intensificarea colaborării cu alte state, mai ales cu cele vecine. Astfel, țara noastră contribuie la promovarea valorilor democratice, creând în același timp un cadru de conviețuire pașnică și stabilă.

Acest aspect este cu atât mai evident cu cât, săptămâna trecută, s-au împlinit 32 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Ucraina, care au decis recent ridicarea relațiilor bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, cel mai mare grad de colaborare între două state. Statul român își menține, astfel, poziția de vecin de încredere, promotor al securității și stabilității în regiune, devenind, în același timp, o puternică voce, precum și un susținător ferm al parcursului european sau euroatlantic al vecinilor săi – Ucraina și Republica Moldova.

În acest context Nicolae-Miroslav Petrețchi a amintit că Uniunea Ucrainenilor din România este o punte de legătură importantă între vecini și promovează în continuare cooperarea prin activități care au drept scop tocmai întărirea relațiilor dintre România, Ucraina și Republica Moldova, state care împărtășesc aceleași idealuri și valori, coagulând eforturile comune ale autorităților publice, centrale și locale, experților și oamenilor de afaceri, în vederea stabilirii de legături care să completeze eforturile diplomatice și politice.

Unul dintre cele mai recente rezultate concrete ale acestei activități este cel de luna aceasta, când, prin implicarea și sprijinul Uniunii, au fost depuse proiecte transfrontaliere în domeniul sanitar pentru UAT-urile din Bocicoiu Mare și Poienile de Sub Munte, jud. Maramureș, respectiv pentru autorități regionale din Ivano-Frankivsk, Ucraina.

Aceste acțiuni consolidează relațiile bilaterale dintre statele noastre, implicând toți factorii decizionali, și sunt extrem de necesare în perioade precum cea pe care o traversăm.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This