Delegaţie a Radei Supreme a Ucrainei – vizită de două zile la Bucureşti

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României, din care face parte și președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, au avut marți, 10 mai, o întrevedere cu o delegație parlamentară ucraineană, condusă de doamna deputat Liudmyla Marchenko.

Președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, deputatul Ioan Balan, a reconfirmat în fața colegilor din Ucraina, sprijinul instituțiilor din România pentru poporul ucrainean, afectat de agresiunea Rusiei. ”Am condamnat ferm, alături de colegii mei din Grupul de prietenie, războiul barbar și ilegal declanșat de Rusia și am reafirmat susținerea tuturor instituțiilor statului român pentru cetățenii ucraineni. Cred cu tărie că întărirea relațiilor dintre România şi Ucraina a început prin sprijinul necondiționat şi emoționant pe care românii l-au acordat, încă din prima zi a războiului, refugiaților ucraineni”, a declarat Ioan Balan

La rândul său, Nicolae Miroslav Petrețchi a pledat pentru intensificarea dialogului permanent, la nivel parlamentar bilateral, în vederea promovării bunelor practici și identificării unor soluții concrete la problemele care preocupă ambele părți, prin întâlniri permanente între grupurile de prietenie dintre cele două state. ”Trebuie să folosim cât mai eficient acest cadru de colaborare bilaterală și să profităm de fiecare oportunitate, pentru a consolida cooperarea dintre cele două state vecine”, a declarat Nicolae Miroslav Petrețchi.

Parlamentarii ucraineni au mulțumit părții române pentru sprijinul acordat de către autoritățile statului și de întreaga societate românească atât Ucrainei, în lupta sa contra agresiunii rusești, cât și cetățenilor ucraineni, care și-au găsit refugiu în România, devenită pentru ei a doua casă. Delegația Radei Supreme a invitat, la rândul său, membrii grupului de prietenie cu Ucraina, la Kiev.

În timpul vizitei la București, membrii delegației ucrainene s-au întâlnit și cu reprezentanți ai Uniunii Ucrainenilor din România, cărora le-au mulțumit pentru implicarea deosebită a etnicilor ucraineni din România în sprijinirea cetățenilor afectați de criza umanitară din Ucraina, precum și în organizarea a numeroase transporturi cu ajutoare umanitare, colectate prin campania ”Pentru pace în Ucraina și solidaritate cu poporul ucrainean”.

Citiți în continuare…

Share This