Despre organizarea de noi oficii prefecturale și problema urșilor în zonele montane

UUR

25 mart., 2021

Dialogul dintre autoritățile statului și cetățeni reprezintă singura soluție pentru bunul mers al societății moderne, iar autoritățile au obligația să creeze condițiile necesare pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea de a semnala problemele cu care se confruntă, prefecturile rămânând cel mai bun liant între executiv și cetățeni. În acest sens, oficiile prefecturale din județele Arad, Botoșani, Maramureș, Timiș și Suceava s-au bucurat de o mare popularitate în rândul cetățenilor, demonstrându-și eficiența prin faptul că permit locuitorilor din diverse zone să semnaleze și să rezolve problemele pe care le întâmpină în relația cu instituțiile statului, fără a se deplasa în municipiul reședință de județ. De aceea, deputatul Nicolae MIroslav Petrețchi a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, informații privind planurile de înființare a oficiilor prefecturale și în alte zone ale țării, având în vedere că funcționarea acestora nu presupune costuri mari.

Tot mai mulți locuitori din zonele montane se plâng de faptul că, în ultima perioadă, urșii le atacă gospodăriile, iar principala cauză a acestor atacuri o reprezintă creșterea numărului efectivelor de urs brun. Trebuie subliniat faptul că viețile oamenilor sunt puse în pericol, în fiecare lună având loc cel puțin un deces cauzat de atacul unui urs. Recent, un astfel de atac a avut loc în comuna maramureșeană Remeți, o localitate cu o populație majoritar ucraineană. Din fericire, atacul nu s-a soldat cu decesul persoanei, aceasta fiind rănită și dusă la spital pentru îngrijiri medicale. Având în vedere cele de mai sus, reprezentantul minorității ucrainene în Camera Deputatilor i-a adresat ministrului Barna Tánczos rugămintea de a-i comunica măsurile adoptate de ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru prevenirea atacurilor urșilor asupra populației.

Citiți în continuare…

Share This