Discuții cu privire la îmbunătăţirea calităţii educaţiei în limba ucraineană

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Miercuri, 16 iunie, Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi a avut o nouă întâlnire de lucru cu Secretarul de stat în Ministerul Educației și Cercetării, Kallós Zoltán.

Principalul subiect pe agenda discuțiilor a fost situația actuală a învățământului în limba ucraineană, inclusiv situația liceelor în care se studiază în limba ucraineană: Taras Șevcenko din Sighetu Marmației, Lațcu Vodă din Siret și Iulia Hajdeu din Lugoj.

Au fost discutate și o serie de proiecte, ce pot fi implementate de Uniunea Ucrainenilor din România în colaborare cu Ministerul Educației  și Cercetării, în special organizarea cursurilor de perfecționare pentru cadrele didactice care predau limba/în limba ucraineană sau a unor tabere pentru elevii care studiază limba/în limba ucraineană.

O atenție deosebită a fost acordată metodologiei de organizare și desfășurare a probei de verificare a cunoștințelor de limbă maternă pentru admiterea în liceele care organizează clase cu predare în limbile minorităților naționale, care contribuie la păstrarea studiului limbii materne ucrainene.

În cadrul discuțiilor, domnul Kallós Zoltán și-a arătat toata deschiderea și preocuparea pentru găsirea celor mai bune soluții la probleme prezentate și a fost de acord, de principiu, cu organizarea în comun de către MEC și UUR a cursurilor de perfecționare pentru cadrele didactice care predau limba/în limba ucraineană sau a unor tabere pentru elevii care studiază limba/în limba ucraineană.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This