În perioada 5-7 martie filiala Iași a UUR a organizat o serie de acţiuni dedicate celor mai importante sărbători ale lunii martie, cum ar fi: Ziua Mondială a Scriitorilor (3 Martie), Ziua Internațională a Femeii (8 Martie), Ziua Internațională a Poeziei (21 Martie).
Astfel, la sediul său din Iași a avut loc în zilele de 5 și 6 martie o expoziție de carte, având ca temă rolul femeilor, în special al reprezentantelor minorităților naţionale, în viața științifică și cultural-artistică a țării noastre și a întregii lumi, și o altă expoziție interesantă de carte dedicată scriitorilor ucraineni din România și Ucraina.
În data de 7 martie a fost marcată Ziua Internațională a Femeii. Cu această ocazie președintele filialei UUR-Iaşi, Victor Hrihorciuc, a citit un material documentar despre rolul femeii în societate, prezentând diverse aspecte inedite din viața unor femei renumite, aforisme și citate despre femei, rostite de personalități celebre de-a lungul timpului.
Acțiunea dedicată femeilor s-a încheiat cu un program literar-muzical susținut de profesori și elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi.
În a doua jumătate a lunii martie, filiala UUR-Iaşi va organiza, în cadrul „Zilelor lui Taras Șevcenko în România”, un eveniment cultural special, a precizat președintele filialei UUR-Iași, Victor Hrihorciuc.