Excursie tematică pentru un grup de elevi din c. Moldovița, județul Suceava

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Finalul vacanței de vară a adus multă bucurie pentru un grup de 16 elevi din comuna Moldovița, județul Suceava. La inițiativa vicepreședintelui organizației locale UUR, profesor de limba ucraineană la Școala Gimnazială Argel, Cerasela Ciornei, a fost organizată  o excursie tematică de două zile, în perioada 9-10 septembrie.

 În prima zi, copiii au vizitat orașul Cluj și Grădina Botanică ”Alexandru Borza” a Universității ”Babeș-Bolyai”. Pe o suprafață de 14 hectare, Grădina Botanică deține peste 10.000 de plante din diferite zone ale lumii, fiind organizată pe sectoare:  ornamental, fitogeografic, sistematic, economic și medicinal. Copiii din Argel au putut observa și specii din vegetația României reprezentate de plante din Câmpia Transilvaniei, Munții Carpați, zona Banatului, etc. Elevii au fost impresionați atât de Grădina japoneză cu pârâu și căsuța tradițională japoneză cât și de Grădina romană unde se regăsesc vestigii arheologice din vechea colonie romană Napoca.

În cea de-a doua zi, copiii s-au relaxat într-un centru recreativ din Băile Figa unde s-au bucurat de multă distracție la piscina. Parcul balnear Băile Figa se întinde pe o suprafață de 5 hectare de teren și a oferit posibilitatea grupului de elevi să petreacă timpul într-un mod relaxant respirând aer curat cu proprietăți terapeutice similare aerului din salină.

Participanții au fost foarte încântați de această oportunitate și au mulțumit domnului deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele UUR și domnului Ilie Sauciuc, președintele Filialei UUR Suceava, pentru tot sprijinul acordat.

Citiți în continuare…

Share This